Momentul meu de Oscar

Momentul meu de Oscar « Pandora’s | Blog la feminin

vezi toate articolele de Florentina Mușat

19 ian la 14:31 4 comentarii 654 vizualizari.

Nu fac parte din tagma celor care se pricep la relații, nu dau sfaturi prietenilor căsătoriți și nu emit judecăți de valoare pentru cei singuri. E atât de multă vorbărie pe tema asta, mai că ți se ia de un astfel de subiect grețos, cu veșnic aceleași tipare, aceeași matrice, aceleași lamentări. În plus, eu însămi mă lupt cu incertitudini și mă zvârcolesc noaptea, plimbându-mă prin casa intunecată și amorțită, căutând răspunsuri pentru insomnii pe care le car după mine din adolescență. Problema e că atunci când mă sună prietenele să-mi ceară prețiosul meu sfat de femeie măritată de pe vremea când turnurile gemene stăteau bățoase și falnice sub soare, eu îmi iau poziția de guru și mă transform în ceea ce-mi cere chestiunea căreia trebuie să-i găsesc rezolvare. Ba sunt țiganca Flăcărica, clarvizionară și atotștiutoare, ba sunt psihologul de la miezul nopții, sexologul de serviciu care nu se dă doamne ferește în lături să verse în neștire detalii intime, dându-se, desigur, drept exemplu, pentru eventuale analogii de probleme, sunt Maica Tereza, mama Dolores, Monica Tatoiu, sunt femeia cu sânge rece care taie cu cruzime în carnea nemernicului ce mi-a înșelat prietena, sunt doctor Florentina Mușat, și-mi scot din mânecă limbajul medical pe care l-am deprins în anii de jurnalism la o revistă de profil, sunt sora înțelegătoare și iubitoare… sunt acolo…. N-am crezut vreodată că voi în stare să recunosc public lucru ăsta dar iată că o voi face: eu îmi iubesc nespus oamenii pe care i-am etichetat cu titulatura de ai mei. Sunt ai mei și pentru ei mă duc pe jos oriunde s-ar afla. Aș dona un rinichi fără să întreb dacă se potrivește grupa sanguină. Aș sta în frig până nu mi-aș mai simți picioarele dacă de asta ar depinde cel mai mic lucru din viața lor. Aș purta în mine pe vecie cele mai intime secrete ale lor, le-aș închide într-un sertar și le-aș ascunde acolo unde le țin și pe-ale mele. Dacă aș putea le-aș lua de-pe-acuma durerea pe care prietenele mele o vor simți când vor da naștere unui copil, le-aș ține de mână și le-aș șopti ușor dar ferm la ureche: șșșș, taci… în viață sunt dureri mai mari decât cea pe care o simți acum…. crede-mă! Îmi iubesc oamenii atât de mult încât mă gândesc dacă nu cumva e ceva dubios cu mine. Nu sunt mulți, sunt câțiva… dar sunt ai mei. Totul a început în urmă cu mulți ani, când am îndepărtat fără scrupule o ființă care mă iubea fix așa cum îi iubesc eu acum pe-ai mei. Alina. Cu Alina a început prima și cea mai dureroasă experiență de tip bumerang din viața mea. Cu ea am învățat că totul se plătește, că nu rămâi dator și că fiecare acțiune de-a ta, oricât de neînsemnată are un revers. Am îndepărtat-o brutal pe Alina pentru că nu înțelegea că la momentul respectiv doream să închid definitiv o ușă din viața mea. Să mă scutur și s-o iau de la capăt. Pe Alina am pierdut-o definitiv și irevocabil iar pedeapsa primită a constat în ani mulți de singurătate fără ca nimeni să vadă în mine ceea ce a văzut Alina. Dacă nu te smerești, tu singură, are grijă viața să te smerească, mi-a spus în lungile noastre conversații cea pentru care m-aș duce până la capătul lumii, numai s-o știu în siguranță. Abia atunci când am acceptat că am greșit, atunci când am văzut câtă meschinărie am adunat din drum, când mi-am dat seama ce obosită sunt după atâtea măști schimbate și suprapuse, atunci când am realizat că unele uși nu se pot închide niciodată orice-ai face, abia atunci au apărut cei pe care îi numesc ai mei. Când am renunțat definitiv la vanități și orgolii, când am acceptat că Dumnezeu există, când am încetat să mă mai pun prima pe lista priorităților, de când mă gândesc la alții mai mult decât la mine, de când nu mai cred în sintagma serviciu contra serviciu, de când mă învârt ca un astru în jurul familei mele, de atunci au început să apară, aproape de nicăieri, timid, oamenii dragi. Îi prețuiesc mai mult poate decât o fac ei, pentru că eu am fost și de partea cealaltă a ecranului: știu cum e să nu-i ai. Știu cum e să-ți lipsească. Și am mai învățat că fiecare dintre cei dragi din jurul nostru au un rol clar lângă noi, sunt acolo cu un scop. Și dacă toți cei ai mei ar citi rândurile astea aș vrea să știe că le mulțumesc că într-un final ajuns în sfârșit în viața mea. Probabil Alina a lăsat ușa deschisă…

Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter

 

Post publicat in data 19 ian la 14:31in Arte & Popcult.Pentru a urmari comentariile la acest post foloseste feed-ul RSS 2.0. Poti lasa un comentariu, sau un trackback de pe propriul blog.

RSS Postari
Vise cu toptanul. Așteptări cu nemiluita. Aripi, câte-un kilometru fiecare. Rănite la primul zbor mai abrupt. Micșorate 10 metri. Speranțe efervescente. Teatru. Actriță. Măști pe scenă. Măști pe stradă. Vise aruncate la tomberon. Tăiat din aripi încă cinci metri. Audiții. Castinguri. Iar speranțe. Dezamăgiri. Nu sunt înaltă. N-am cu ce umple decolteul. ’Eu nu beau cafea ! Ah, nu e vorba despre nicio cafea? E doar un cod…’ Strânse speranțele de pe jos, una câte una, puse în sertar. Aripi micșorate încă cinci metri. Zbor mai lin și mai precaut. Căutat jumătatea lipsă. Găsit. Făcut copil. Smulse pene din aripi, făcut cuib copil. Cald și pufos. Drum nou. Proaspăt. Neumblat. Pierdut meserie. Găsitorului recompensă. Liniște. Umplut pagini cu cuvinte. Publicate. Citite. Măgulită. Regenerare aripi 10 metri. Zbor plăcut în aer străin. Orbecăială printre fraze. Not my territory. Ambiția cât casa. Teatrul, închis în sertarul de deasupra speranțelor. Ferecate. O nouă provocare. Intrigant de plăcut. Cuvintele ies din ce în ce mai repede. Capătă sens. Iau formă. Plutesc. Prind viață. O nouă meserie. Aripile deschise maiestuos, în total 3 kilometri. Ce studii ai? Ah, nu esti jurnalist? Sorry. Zbor frânt. Jigniri. Insulte. Mai nou, actrițele scriu? Aripi de potârniche uitată în ploaie și frig. Vezi-ți de meseria ta și lasă scrisul. Pornit agale pe jos. Bătut la uși noi și moderne. Din tâmplărie pvc cu termopan. Așezat cuminte oriunde sunt pusă. Plimbat hârtii. Du-le sus. Nu, mai bine jos.  Putregai în relațiile dintre oameni. Interviu Cărtărescu. Simplu și dureros de firesc. Redescoperit sertarul cu speranțe. Sub cel cu teatrul. Pornit la drum. Colegi răi. Vicleni. Deschis sertarul meseriei și pusă masca nr. 315. Cea a ipocriziei. Apoi  nr. 64: Nepăsarea. Jonglat cu măștile meseriei după bunul plac. Conștientă. Ultimul tren. Singura șansă rămasă. Obosită. Slalom printre hiene. Recunoscut din măști. Unele level up.  Aripi împietrite. Un bebe.  Descătușată. Liberă. Fericită. Sens nou vieții. Mai puțină încleștare. Relaxare. Redescoperit matrice meserie. Mulțumesc asemenea. Seva și curajul? Din cuib.
» citeste biografia

Cele mai recente

Apocrif
Apocrif 06 mar la 15:35

Mă gândeam să te conving cumva să fii a mea, dar nu [ citeste mai departe ]

Maria Moiş 06 mar la 12:44

Da. Dacă îți dorești un craniu uman, plus încă câteva oase de la mâini și de la picioare, [ citeste mai departe ]

Florin
Florin 05 mar la 11:47

Mărturisesc: dacă m-ar prinde mâine un dezastru global (criză economică gravă și de durată, [ citeste mai departe ]

Maria Moiş 02 mar la 16:48

Floricele pe câmpii/ Hai să nu ne mai jucăm copii! Nu știu la voi cum a fost, dar eu, [ citeste mai departe ]

Dora Constantinovici 29 feb la 18:23

Auzisem ieri într-un reportaj pe BBC despre o trupă de punkiste care demonstrează împotriva lui [ citeste mai departe ]

morringain
morringain 29 feb la 14:27

Voi, cei care ma cunoasteti pe Pandora’s, stiti ca nu sunt o nationalista. Nici nu am cum. Recunosc [ citeste mai departe ]

Ana Barton 29 feb la 12:33

Aia mică a avut şi ea un iubit. Să tot fie vreo juma’ de an de când sunt împreună, dacă nu [ citeste mai departe ]

Monalisa Gherasim 28 feb la 23:05

Se pare că de când sunt studentă nu reușesc să fiu la curent decât cu ceea ce se întâmplă [ citeste mai departe ]

Dora Constantinovici 28 feb la 14:52

Azi, 28 februarie, se împlinesc 79 de ani de la înfiinţarea Protecţiei Civile din România, La [ citeste mai departe ]

Flavia Constantin 28 feb la 12:40

Trece timpul, cuvintele se șterg.

Sau mai bine nu.

Nu, cuvintele sunt luate doar dintr-o [ citeste mai departe ]

Florentina Mușat 28 feb la 10:13

Am un cult pentru micile mele momente de relaxare. Pentru că, în cazul meu, aceste momente sunt [ citeste mai departe ]

Cristina Corpaci 27 feb la 17:46

Într-o generaţie cu cât mai multe D-uri, 3D,6D, şi ce o mai urma, parcă nu-ţi vine să crezi [ citeste mai departe ]

Nora
Nora 27 feb la 13:26

Să nu vă speriaţi dacă mă vedeţi în vreo intersecţie, purtând solar o geantă galbenă şi [ citeste mai departe ]

Cristina Corpaci 26 feb la 18:26

Am auzit de multe ori că dacă ai un model în viaţă înseamnă că nu mai eşti tu, deoarece [ citeste mai departe ]

Dora Constantinovici 26 feb la 16:19

Mărturisesc: am cont și pe Twitter dar nu-l folosesc. Cu atâtea rețele sociale mi se pare că ne [ citeste mai departe ]

Ana Barton 25 feb la 18:06

Ăsta e unul dintre lucrurile care nu-mi dau înţelegere la inimă fiindcă de la cap nici nu mai [ citeste mai departe ]

Hans Rudolf Sachs
Hans Rudolf Sachs 25 feb la 15:04

Era cam pe la sfârşitul verii. Nu se ştie cum, cineva din familie lăsase fereastra de la [ citeste mai departe ]

Maria Moiş 25 feb la 12:17

Luna februarie a creat cel puțin două ocazii ca îndrăgostiții să-și exprime sentimentele ( [ citeste mai departe ]

Dora Constantinovici 23 feb la 16:40

Eu știu că cinematografele, mai ales cele din Mall-uri sunt făcute pentru toți. Nu sunt doar [ citeste mai departe ]

bobonauticul
bobonauticul 22 feb la 19:55

Inceput de primavara. Un bar comun din centrului Dubaiului imi este gazda in seara zilei de 21 [ citeste mai departe ]

Dora Constantinovici 22 feb la 15:01

De curând am citit cartea Natașele a jurnalistului canadian de origine ucraineană, [ citeste mai departe ]

Ana Barton 21 feb la 14:10

Scrii ceva cu mine azi? Orice vrei tu. Să ştii că şi eu obosesc uneori să vorbesc. Şi mai am [ citeste mai departe ]

Dora Constantinovici 18 feb la 09:11

Acesta e un post neserios, de sâmbătă aşa, de sâmbătă frumoasă zic eu şi vă doresc şi [ citeste mai departe ]

Dora Constantinovici 14 feb la 12:44

Parazăpezii sunt o soluÅ£ie depăşită…dacă folosim tot ce foloseam până în ’89…între [ citeste mai departe ]

Astro Vesta (Maria Onea) 13 feb la 23:18

La începutul anului 2006, mi s-a cerut să fac horoscopul lui Traian Băsescu de către un [ citeste mai departe ]

Ana Barton 13 feb la 17:20

Văd prin geam că s-a spart sita. Abia acum înţeleg ce înseamnă cu nemiluita. Poate tu [ citeste mai departe ]

Florentina Mușat 11 feb la 20:14

Mamaia mea mi-a spus odată să nu regret ce-am făcut ci ce n-am făcut în viață. Nu m-am luat [ citeste mai departe ]

blackhole
blackhole azi la 17:32

In caz ca vreti sa va raspundeti la aceasta intrebare extrem de importanta, trebuie sa va raspundeti [ citeste mai departe ]

andreea
andreea azi la 17:29

Se întîmpla ceva cu ea. De cînd era mititică, observase că atunci cînd îşi spunea “acum [ citeste mai departe ]

Dora Constantinovici 08 feb la 17:55

Ieri seară la 20:00 am ieșit la teatru, la Green, pe Victoriei. Cei care au mai fost pe acolo [ citeste mai departe ]

Ce fac prietenii tăi pe Pandoras

Top Autori

© 2010 pandoras.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *