Dom’ profesor, n-ați nimerit bine!

Platforma de comentarii, bloguri si opinii REALITATEA.NET

SHOP

vezi toate articolele de Florentina Mușat

11 ian 2012 la 10:48

Uite, fac un consistent exercițiu de memorie și-mi răsfoiesc în minte toți profesorii bărbați cu care aș fi putut sta la povești pe messenger. Pe niciunul nu mi-l imaginez primind de la mine emoticoane, trăgându-ne reciproc de șireturi sau tutindu-ne șmecherește… Eram două categorii distincte de specimene, croite în așa fel încât să ne deranjăm reciproc,
să ne facem viața mizerabilă, să ne aruncăm săgeți (ei) sau zâmbete milogare (eu) în funcție de situații și interese.
Nu-mi amintesc de vreun asemenea caz în care reprezentanții celor două tabere să ajungă să-și ia temperatura bazală. Ooo, desigur aveam și noi păcatele noastre. În cercurile filozofice pe care le organizam ad-hoc la liceu, și pe care unii colegi de-a dreptul răi și insensibili, le-au catalogat drept adunătură de pupeze, noi, fetele, dezbăteam diverse teme de interes imediat. Ne adunam ciorchine și ca niște veritabile specialiste în croiul pantalonului masculin, ne dădeam cu părerea vizavi de șliț. Cât e de umflat, și mai ales de ce e așa, cum se face că la unii pare gol, de ce se fac falduri în jurul fermoarului… și așa mai departe. Nu intrau ca subiecți în această dezbatere colegii de clasă, care după ce ne făceau pupeze, primeau fără discuții titulatura de țărani proști, și beneficiau apoi de-un ignore total. În chestiunea șlițului erau luați în vizor colegii mai mari și profesorii care ne dădeau note mici. În timp ce noi scrutam cu deosebit interes acea parte anatomică care peste ani avea să ne facă atâtea probleme, colegii noștri țărani proști făceau topuri de țâțe. Evident, eu nici în vise nu m-am apropiat milimetric de vreo mențiune. Nici măcar la categoria Promite, e pe drumul cel bun. Ce vreau să spun de fapt este că eram cu toții extrem de ocupați. Aveam iubiți care ne așteptau seara să ne care ghiozdanul, drumul spre casă primea rute ocolitoare pentru nelipsitele pauze de sărut și asta ne cam ocupa tot timpul. Eram, în mod evident, mai deștepți decât fraierii de acum. Cel puțin știam să gestionăm mai bine relațiile în care ne implicam, nu ne pasam partenerii de la unul la altul, multe dintre noi visam chiar să rămânem toată viața cu primul iubit, și cel mai important, profesorii nu se aflau în sfera noastră de interes sexual. Evident, de relații elev profesor am tot auzit, e un subiect incitant, ne interesează să aflăm cât mai multe amănunte și mai ales să croșetăm bârfe spumoase pe marginea acestor scandaluri. Dar să ajungă un profesor și o elevă să-și contabilizeze public numărul contactelor sexuale, recunosc mi-a depășit cu mult imaginația mea destul de obraznică pe alocuri. Am asistat la numărătoare fix ca-n Caragiale: au fost vreo 30 în total, dar în excursie au avut loc 2 normale și unul anal. Iar apoi, omul se disculpă la televizor: ce era să fac , nu vedeți cum arată? Reziști cu greu.. Bănuiesc că așa zice și un pedofil când asistă la o serbare la grădiniță. Sau un gerontofil in vizită la Institutul Ana Aslan. Sau un necrofil la morgă. Reziști cu greu. Acuma… mă gândesc și eu ca orice om care pune fatalitatea în fața destinului: oare dacă dom profesor nimerea cum trebuie gaura mai făcea el pușcărie?

Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter

Post publicat in data 11 ian 2012 la 10:48

in Arte & Popcult.

Pentru a urmari comentariile la acest post foloseste feed-ul RSS 2.0.

Poti lasa un comentariu, sau un trackback de pe propriul blog.

Vise cu toptanul. Așteptări cu nemiluita. Aripi, câte-un kilometru fiecare. Rănite la primul zbor mai abrupt. Micșorate 10 metri. Speranțe efervescente. Teatru. Actriță. Măști pe scenă. Măști pe stradă. Vise aruncate la tomberon. Tăiat din aripi încă cinci metri. Audiții. Castinguri. Iar speranțe. Dezamăgiri. Nu sunt înaltă. N-am cu ce umple decolteul. Strânse speranțele de pe jos, una câte una, puse în sertar. Aripi micșorate încă cinci metri. Zbor mai lin și mai precaut. Căutat jumătatea lipsă. Găsit. Făcut copil. Smulse pene din aripi, făcut cuib copil. Cald și pufos. Drum nou. Proaspăt. Neumblat. Pierdut meserie. Găsitorului recompensă. Liniște. Umplut pagini cu cuvinte. Publicate. Citite. Măgulită. Regenerare aripi 10 metri. Zbor plăcut în aer străin. Orbecăială printre fraze. Not my territory. Ambiția cât casa. Teatrul, închis în sertarul de deasupra speranțelor. Ferecate. O nouă provocare. Intrigant de plăcut. Cuvintele ies din ce în ce mai repede. Capătă sens. Iau formă. Plutesc. Prind viață. O nouă meserie. Aripile deschise maiestuos, în total 3 kilometri. Ce studii ai? Ah, nu esti jurnalist? Sorry. Zbor frânt. Jigniri. Insulte. Mai nou, actrițele scriu? Aripi de potârniche uitată în ploaie și frig. Vezi-ți de meseria ta și lasă scrisul. Pornit agale pe jos. Bătut la uși noi și moderne. Din tâmplărie pvc cu termopan. Așezat cuminte oriunde sunt pusă. Plimbat hârtii. Du-le sus. Nu, mai bine jos. Putregai în relațiile dintre oameni. Interviu Cărtărescu. Simplu și dureros de firesc. Redescoperit sertarul cu speranțe. Sub cel cu teatrul. Pornit la drum. Colegi răi. Vicleni. Deschis sertarul meseriei și pusă masca nr. 315. Cea a ipocriziei. Apoi nr. 64: Nepăsarea. Jonglat cu măștile meseriei după bunul plac. Conștientă. Ultimul tren. Singura șansă rămasă. Obosită. Slalom printre hiene. Recunoscut din măști. Unele level up. Aripi împietrite. Un bebe. Descătușată. Liberă. Fericită. Sens nou vieții. Mai puțină încleștare. Relaxare. Redescoperit matrice meserie. Mulțumesc asemenea. Seva și curajul? Din cuib.

» citeste biografia