Neegalat

Fiecare moment pe care l-am petrecut în preajma acestui om valorează cât zece vagoane de cărți citite. Nu, revelație e un cuvânt ordinar, față de ceea ce simțeam cu adevărat când, fără cel mai mic efort, ne ghida în călătorii spectaculoase prin culturile și civilizațiile lumii. Cum să vă explic…. Vi s-a făcut vreodată pielea de găină în creștetul capului? Eu stăteam așa zburlită cam oră după care mă apuca un frison de-mi tremura maxilarul. Avea pentru fiecare cheia potrivită care deschidea cele mai ferecate ungherele ale minții. Oricât de înfundate-ți erau cărările rațiunii el reușea să pătrundă și te inunda de sevă până la năucire. Poveștile lui erau mirifice. Cu toții ne transfiguram într-un univers unde fiecare se simțea pe deplin stăpân. Exact ca-n povestea lui Ray Bradbury, când în interiorul unui cutii, fiecare vedea ce-și dorea cel mai mult. Perle, safire, diamante, speranțe, putere, frumusețe, sănătate, bani. După ce deschideai cutia nu te mai puteai întoarce la viața de dinainte. Pentru că ce vedeai în cutie îți fura iremediabil sufletul. Așa și noi. Eram în primul an la teatru și aveam cu toții impresia că ce-i al nostru e pus deoparte, adică o să spargem scena cu talentul nostru. O să cadă tencuiala de ropotul aplauzelor. Ne comportam nefiresc, vorbeam tare, gesticulam. La cursurile lui însă, sala rece și neprietenoasă a facultății se transforma în biserică. Intra liniștit, avea un zâmbet ghiduș în colțul gurii, se așeza cuminte în fața noastră și cu o voce ca un balsam, începea dumnezeirea. Câteodată, în timp ce ne vorbea, îmi surprindeam o lacrimă ce se încăpățâna să iasă ca o nesimțită pe la colțul ochilor fără s-o pot șterge. O lăsam să alunece în voie…Asta ar fi însemnat o secundă de neatenție în care puteam pierde frânturi de vise. Tocmai intram în Altamira și mă minunam ca un vițel plouat de geniul strămoșilor din paleolitic care au pus bazele imaginilor 3D folosindu-se de protuberanțele din plafon. Altă dată am văzut cum un sclav cumpărat de la târg devenea primul fabulist al lumii, Esop…

Lucruri pe care le învățasem de nevoie și de silă în liceu, într-o secție de filologie obosită, căpătau acum sens, îmbrăcau haine după gustul meu, în culorile mele preferate, străluceau, erau descifrate, simple, prindeau viață și le puteam așeza ordonat în sertarele minții. Dacă totul s-ar fi redus la dimensiunea unor informații oferite și corect recepționate ar fi fost banal și fără farmecul acela nebun, nemaiîntâlnit. Mă gândesc cum aș putea să clasific hazul cu care împletea poveștile și cât de amuzant îi ieșeau…. Eu fac parte din generația care a exploatat la maxim cuvântul caterincă. Când e de caterincă, e clar, te tăvălești. Ei bine, folosea, cred, matricea de la care a pornit caterinca, fără să fie urât bășcălioasă. Și când vrei să râzi și te abții, și se umezesc ochii. Așa că arătam cu toții ca o adunătură de nuntași beți veniți de la o nuntă câmpenească. După ce ne întorceam din visare eram când muți de uimire, când indignați de nemaipomenita ignoranță a romanilor care nu aveau răbdare să vadă un spectacol de teatru decât după ce se delectau cu un măcel sângeros cu gladiatori.

În timp, îmi găsisem o explicație pentru harul extraordinar al acestui om de-a ne fura mințile. Era logic: așa sunt dascălii în perimetrul ăsta de lume. Am 20 de ani, păi până la 30 o să mă plictisesc de oameni ca el, de la care o să fur farmecul poveștilor și mormanele de informații cu toptanul. Cursurile lui deveniseră un festin. Umorul nu avusese niciodată atât de multe valențe. Ne învăța cum și din ce unghi trebuie să privim realitatea. Adevărata realitate. Apoi făcea un salt spectaculos către teatru și le contopea pe amândouă cu o măiestrie de neegalat. Ne injecta putere și curaj. Învățasem atâtea încât puteam noi înșine să ținem cursuri cu temele parcurse.

25 noiembrie 1996. Îmi iau o eugenie de la un chioșc obscur și dau năvală pe străzi cu paltonul lung și negru fluturând în aerul rece, arătând ca năluca unei măicuțe ținute cu forța în mănăstire. Am avut de scris un eseu. Intru fulger în sala de curs și mă așez în primul scaun din față. Scot eseul, îl așez pe masă și-ncep să mă joc cu el străduindu-mă să-i găsesc locul perfect de unde să-l citesc fără să par mioapă, tălâmbă, prostănacă. O să-l citesc așa, într-un pseudosictir, ca și cum eu scriu eseuri la fel de natural cum mănânc un măr. Nu știe nimeni că n-am dormit toată noaptea. Bibliografie n-am avut, a fost prea frig ca să ajung la Sadoveanu.  Am scris din cap. Și de ce, mă rog, nu vine dom’ profesor mai repede? Unde umblă pe frigul ăsta la vârsta lui? Să vină, nene, la curs, că sunt studenți care au muncit toată noaptea la temele pe care ni le dă cu nemiluita! Cum adica nu vine? Pesemne tot așa se simt și dependenții de narcotice când se simt privați de porția de năluciri. Adică eu astăzi nu călătoresc nicăieri? Aici stau până vine. Nu se poate să nu vină. Trebuie să vină. E doar o chestiune de timp.

Am părăsit ultima sala de curs. O fi răcit, umblă o gripă păcătoasă și nu mai e chiar tinerel. Peste două zile o să-l aștept cu eseul fix la ușă, ca să preîntâmpin scuza că suntem în urmă și nu mai e timp de citit eseuri. Nu scapă de eseul meu orice-ar face.

Seara la știri i-am văzut fața mare cât tot ecranul. Păi, de-aia n-a venit să-mi citească eseul, că umblă să facă pe vedeta la televizor. Ce i-o mai trebui, doar îl cunosc toți cei care trebuie și care contează… Zâmbea așa ghidus cu toată fața. De admiratie și mândrie că e profesorul meu de la care am învățat cât toate școlile la un loc, am remarcat târziu marginea neagră din jurul pozei. Profesorul meu murise noaptea, în timp ce eu scriam eseul cu care speram să-l impresionez și să-l fac să mă recunoacă în mulțimea lui de studenți. Un taximetrist l-a accidentat mortal pe străduța de lângă Biserica Elefterie. Fusese la CinemaIubit. Nici până-n ziua de azi România nu a umplut golul pe care l-a lăsat Valentin Silvestru cu moartea sa. Nimeni, niciodată nu m-a mai lăsat cu gura căscată de atunci. Niciodată nu mi s-a mai făcut părul măciucă în vârful capului. Generații întregi de studenți nu au nici cea mai vagă idee despre cum e să asiști la cursurile unui astfel de om.

Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter

Vise cu toptanul. Așteptări cu nemiluita. Aripi, câte-un kilometru fiecare. Rănite la primul zbor mai abrupt. Micșorate 10 metri. Speranțe efervescente. Teatru. Actriță. Măști pe scenă. Măști pe stradă. Vise aruncate la tomberon. Tăiat din aripi încă cinci metri. Audiții. Castinguri. Iar speranțe. Dezamăgiri. Nu sunt înaltă. N-am cu ce umple decolteul. Strânse speranțele de pe jos, una câte una, puse în sertar. Aripi micșorate încă cinci metri. Zbor mai lin și mai precaut. Căutat jumătatea lipsă. Găsit. Făcut copil. Smulse pene din aripi, făcut cuib copil. Cald și pufos. Drum nou. Proaspăt. Neumblat. Pierdut meserie. Găsitorului recompensă. Liniște. Umplut pagini cu cuvinte. Publicate. Citite. Măgulită. Regenerare aripi 10 metri. Zbor plăcut în aer străin. Orbecăială printre fraze. Not my territory. Ambiția cât casa. Teatrul, închis în sertarul de deasupra speranțelor. Ferecate. O nouă provocare. Intrigant de plăcut. Cuvintele ies din ce în ce mai repede. Capătă sens. Iau formă. Plutesc. Prind viață. O nouă meserie. Aripile deschise maiestuos, în total 3 kilometri. Ce studii ai? Ah, nu esti jurnalist? Sorry. Zbor frânt. Jigniri. Insulte. Mai nou, actrițele scriu? Aripi de potârniche uitată în ploaie și frig. Vezi-ți de meseria ta și lasă scrisul. Pornit agale pe jos. Bătut la uși noi și moderne. Din tâmplărie pvc cu termopan. Așezat cuminte oriunde sunt pusă. Plimbat hârtii. Du-le sus. Nu, mai bine jos.  Putregai în relațiile dintre oameni. Interviu Cărtărescu. Simplu și dureros de firesc. Redescoperit sertarul cu speranțe. Sub cel cu teatrul. Pornit la drum. Colegi răi. Vicleni. Deschis sertarul meseriei și pusă masca nr. 315. Cea a ipocriziei. Apoi  nr. 64: Nepăsarea. Jonglat cu măștile meseriei după bunul plac. Conștientă. Ultimul tren. Singura șansă rămasă. Obosită. Slalom printre hiene. Recunoscut din măști. Unele level up.  Aripi împietrite. Un bebe.  Descătușată. Liberă. Fericită. Sens nou vieții. Mai puțină încleștare. Relaxare. Redescoperit matrice meserie. Mulțumesc asemenea. Seva și curajul? Din cuib.

» citeste biografia

Cele mai recente

• 
  De la Garcea la Godină
• 
  Un film fenomen: DR. STRANGE
• 
  Jack Reacher reloaded
• 
  Masterminds/Hoți de geniu
• 
  Laur, o carte pansament pentru suflet
• 
  Nine Lives – un film pentru workaholici
• 
  Un film care va stârni controverse: Ben Hur
• 
  Ajută-i să-ți zâmbească frumos
• 
  Miss Feat…pardon, misfit!
• 
  Star Trek Beyond și teroriștii galactici

Cele mai comentate

• 7zile
• 1lună

Cele mai vizualizate

• 7zile
• 1lună

Cele mai recente

• 
  Marvin
  la România văzută de National Geographic
• 
  痩せるエステ
  la Alatură-te proiectului
• 
  such a good point
  la România văzută de National Geographic
• 
  crocodil la De la Garcea la Godină
• 
  free porn
  la Despre
• 
  xxx hd
  la Despre

Top Autori

• 7zile
• 30zile

• citiri
• postari

• citiri
• postari

Top Articole

• 7zile

• citite
• comentate