Lut

Platforma de comentarii, bloguri si opinii REALITATEA.NET

SHOP

vezi toate articolele de Florentina Mușat

18 Feb 2016 la 08:24

Azi noapte am visat că eram pusă să vorbesc unei mulțimi ca la Colosseum despre genul de bărbat care ne displace până la repulsie. În vis nu stăteam să analizez de ce tocmai eu… ba chiar pășeam firesc spre tribună preocupată să-mi dozez vocea ca să mă audă toată lumea. Părea că-mi dădusem doctoratul în subiectul ăsta, așa-mi organizam ideile… Și când am început discursul, am spus doar trei cuvinte: bărbatul care pleacă.
Cam tot ce visezi noaptea își găsește analogii în viața noastră reală și poate că ecourile piesei de teatru LUT de la Național îmi bântuie somnul și mă zgândăre mai ceva ca o cucuvea la fereastră.
Bărbatul care pleacă e detestabil. Și dacă se întoarce peste ani cu un zâmbet tâmp pe față e de-a dreptul odios. Spectacolul de care vorbesc e despre durere. În mod categoric nicio actriță nu ar fi reușit să joace mai credibil durerea ca Irina Movilă care în piesă este o anume Dora de 39 de ani, obosită și depresivă, săturată să-și tot ascundă drama de ochii celor dragi. Cei dragi sunt puțini: iubitul, sora și fiica. Iar Dora se transformă până la sfârșitul piesei într-o veritabilă Madame Bovary în care și-au făcut loc lacrimile și umilințele tuturor femeilor părăsite și înjumătățite de plecarea bărbatului în jurul căruia gravitau viețile lor. Fără gravitație plutești în derivă, abia dacă știi încotro te îndrepți, de fapt nici te interesează… uite Dora, de exemplu, și-a făcut cuib într-o magherniță pe un teren mlăștinos. Plânge fără să mai știe de ce, bea tărie, e rece, ursuză și nefericită. Vink a părăsit-o acum 15 ani fără nicio explicație. A plecat fără să spună unde și de ce. Când vrei să strici ireversibil liniștea sufletească a unei femei, îi transformi sufletul în puzzle, îi îmbini piesele corect, construiești un tablou frumos și curat, apoi, brusc, împrăștii piesele care încotro și le rupi marginile. Oricât s-ar strădui ea să le mai pună cum erau, nu va reuși niciodată. Piesele nu se vor mai îmbina perfect, iar tabloul va avea asperități și zgârieturi. Iar dacă Bărbatul Care A Plecat se va întoarce, va găsi în locul puzzle-ului un autocolant păzit cu un gard de sârmă ghimpată.
Vink, interpretat magistral de Mircea Rusu, se întoarce brusc în viața Dorei punându-i de data asta sufletul în cuptor la foc mic să ardă înnăbușit. Chiar mă întrebam… de unde știe bărbatul ăsta să se hlizească atât de tâmp și de adevărat când vine după 15 ani pentru o hârjoneală mică?!
Concluzia este că bărbatul care pleacă ar fi bine să râmână plecat pentru că nu există aracet și adeziv pe lumea asta care să-i lipească femeii bucățile de suflet la loc. Bărbatul care pleacă nu e laș e doar josnic sperând în taină la noi începuturi și noi oportunități și noi alegeri. Bărbatul care pleacă nu e obosit de stres și muncă, ci de ideea de cuplu. Pentru că nu te poți preface la nesfârșit că ești un partener de încredere, la un moment dat obosești… și abdici.
Deznodământul piesei este așa cum m-am așteptat și orbitează în jurul unei replici memorabile: Aici nimeni nu dezgroapă nimic! Așa să fie…

Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter

Post publicat in data 18 Feb 2016 la 08:24

in Arte & Popcult.

Pentru a urmari comentariile la acest post foloseste feed-ul RSS 2.0.

Poti lasa un comentariu, sau un trackback de pe propriul blog.

Vise cu toptanul. Așteptări cu nemiluita. Aripi, câte-un kilometru fiecare. Rănite la primul zbor mai abrupt. Micșorate 10 metri. Speranțe efervescente. Teatru. Actriță. Măști pe scenă. Măști pe stradă. Vise aruncate la tomberon. Tăiat din aripi încă cinci metri. Audiții. Castinguri. Iar speranțe. Dezamăgiri. Nu sunt înaltă. N-am cu ce umple decolteul. Strânse speranțele de pe jos, una câte una, puse în sertar. Aripi micșorate încă cinci metri. Zbor mai lin și mai precaut. Căutat jumătatea lipsă. Găsit. Făcut copil. Smulse pene din aripi, făcut cuib copil. Cald și pufos. Drum nou. Proaspăt. Neumblat. Pierdut meserie. Găsitorului recompensă. Liniște. Umplut pagini cu cuvinte. Publicate. Citite. Măgulită. Regenerare aripi 10 metri. Zbor plăcut în aer străin. Orbecăială printre fraze. Not my territory. Ambiția cât casa. Teatrul, închis în sertarul de deasupra speranțelor. Ferecate. O nouă provocare. Intrigant de plăcut. Cuvintele ies din ce în ce mai repede. Capătă sens. Iau formă. Plutesc. Prind viață. O nouă meserie. Aripile deschise maiestuos, în total 3 kilometri. Ce studii ai? Ah, nu esti jurnalist? Sorry. Zbor frânt. Jigniri. Insulte. Mai nou, actrițele scriu? Aripi de potârniche uitată în ploaie și frig. Vezi-ți de meseria ta și lasă scrisul. Pornit agale pe jos. Bătut la uși noi și moderne. Din tâmplărie pvc cu termopan. Așezat cuminte oriunde sunt pusă. Plimbat hârtii. Du-le sus. Nu, mai bine jos. Putregai în relațiile dintre oameni. Interviu Cărtărescu. Simplu și dureros de firesc. Redescoperit sertarul cu speranțe. Sub cel cu teatrul. Pornit la drum. Colegi răi. Vicleni. Deschis sertarul meseriei și pusă masca nr. 315. Cea a ipocriziei. Apoi nr. 64: Nepăsarea. Jonglat cu măștile meseriei după bunul plac. Conștientă. Ultimul tren. Singura șansă rămasă. Obosită. Slalom printre hiene. Recunoscut din măști. Unele level up. Aripi împietrite. Un bebe. Descătușată. Liberă. Fericită. Sens nou vieții. Mai puțină încleștare. Relaxare. Redescoperit matrice meserie. Mulțumesc asemenea. Seva și curajul? Din cuib.

» citeste biografia