Niciodată să nu spui niciodată

Platforma de comentarii, bloguri si opinii REALITATEA.NET

SHOP

vezi toate articolele de Florentina Mușat

28 mar la 22:54

Cunoașteți acele platitudini care ne scot din sărite când le auzim: nu mai sunt patru anotimpuri, negrii au ritmul în sânge, nu ai ce să faci, trebuie să gândești pozitiv, anii trec…?
O da, anii trec, platitudine sau nu, dar nu pentru toți trec la fel. Pentru femei trec în ciudă și-n răspăr, iar pentru domni, bine organizați de altfel, ei vin aduși de zâne fermecate, vezi cazul Alain Delon, Armand Assante, Jeremy Irons și alții ca ei unde fiecare rid are valoarea unui cadou. Noi ca să ne păcălim auditoriul băgăm repede o platitudine de genul, ridurile aduc înțelepciune, minte, experiență și trecem repede la alt subiect ca să nu poposim inutil pe terenuri unde nu ne simțim tocmai stăpâne pe situație. Norocul nostru este că suntem atât de prinse în vortexul problemelor cotidiene că nu avem timp, păcatele noastre, să ne mai analizăm fața și să măsurăm cât de lungă, profundă și vizibilă e laba gâștei. Eu îmi dau cu strugurel prin lifturi și verific să n-am pătrunjel între dinți în oglinda de la mașină. Dar, ca o jurnalistă ce mă aflu sunt pusă la curent în detaliu cu toate minunile care apar pe piață, întru conservarea și potențarea frumuseții exterioare. Așa am ajuns la un congres național de estetică unde doctorii lor au vorbit doctorilor noștri despre proceduri minim invazive cu substanțe revoluționare care corectează și îmbunătățesc dinamica feței. Acuma, ce să spun, despre make-up, contouring, alea alea, mai știam și eu, iar despre rezultatul unor astfel de proceduri râdem cu toții când vedem divele țării cu buzele de rață, fața trasă, imobilă și îngustă, sâni cât roata carului și talie ca-n desene animate. Nu mulțumesc! Dar pentru că anii trec și trebuie să facem bine ca să nu fie rău, în plus trebuie să fim pozitivi, mi-am zis: Aleluia, am cântat în gând Amazing Grace și m-am așezat pe scaunul pentru demonstrații live făcute de mâini pricepute și scumpe de doctori de-ai lor, la care asistau cuminți și atenți ai noștri. Reflector în față ca la teatru, peste 200 perechi de ochi avizați și medicul de la Cannes Herve Padey, care m-a scanat, m-a ciupit de obraz, m-a apucat de bărbie, în timp ce eu turuiam într-una cu dark circles, cernes, under-eye bags și alte alea care mă deranjau. După ce mi-a spus niște secrete despre armonia feței mele, m-a apucat de nas, m-a tras de bărbie pentru ultima oară și odată îl văd că se apropie de fața mea cu un ac minuscul, îmi trage o înțepătură fină, apoi încă una, și-o ține tot așa de-a lungul sprâncenelor, la gură, sub ochi, timp în care am cântat și mai tare în gând Amazing Grace cu rugămintea expresă să nu mă facă rața satului, apoi a poposit cu înțepăturile în bărbie și s-a potolit. Mi s-a comunicat profesionist că tot ceea ce mi s-a întâmplat mie a fost o noutate absolută pe plan național: am fost atinsă de substanța magică numită Resiliant Hyaluronic Acid® de la Teosyal, un acid hialuronic care va revoluționa modul în care ne raportăm la corecția esteticii faciale fiind prima dată când se folosește o substanță naturală în medicina estetică. M-am ridicat de pe scaun, am făcut o poză la panou, m-am fâțâit un pic pe holul de la Mariott și-am plecat acasă cu speranța vie că n-am făcut o prostie incomensurabilă. Am dormit cu oglinda sub pernă, pe care o scoteam la răstimpuri să văd minunile. Urmele înțepăturilor au trecut a doua zi iar din a treia zi am început cuantificarea: vezi ceva ciudat la fața mea? Uită-te bine!! Nu, lasă mustața. Nu, aia e de la varicela din clasa întâi! Nu, ăia sunt doi pistrui rătăciți din adolescență. Aha, bun. Sunt mai luminoasă. Sunt o lumină ambulantă. Eman lumina. Sunt ca un fucking bulb în mâna lui Eddison… Fața mea e mai liniștită, ca și cum ar fi în concediu în Boracay la spa. Ridurile de expresie sunt prezente la locul lor, dar par fericite și împăcate cu situația, buzele sunt mai pline dar nu de rățoi, pleoapele nu mai cad obosite pe ochi, sunt mobile și vivace iar eu aștept cuminte ca minunea să dureze la nesfârșiti conform platitudinii: speranța moare ultima. Acum, ce să zic, e bine când se termină cu bine, eu cu injectările, congresul s-a terminat, doctorul Herve a plecat la Cannes, medicii noștri vor face în cabinetele lor fițoase ce mi-a făcut mie francezul, iar la anul la următorul congres See Try Buy, dacă mă mai invită agenția, mă așez din start pe scaun și cer o pereche de ochi de căprioară, un cur de bebeluș în obraji și buzele lui Angie.

Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter

Post publicat in data 28 mar la 22:54

in Arte & Popcult.

Pentru a urmari comentariile la acest post foloseste feed-ul RSS 2.0.

Poti lasa un comentariu, sau un trackback de pe propriul blog.

Vise cu toptanul. Așteptări cu nemiluita. Aripi, câte-un kilometru fiecare. Rănite la primul zbor mai abrupt. Micșorate 10 metri. Speranțe efervescente. Teatru. Actriță. Măști pe scenă. Măști pe stradă. Vise aruncate la tomberon. Tăiat din aripi încă cinci metri. Audiții. Castinguri. Iar speranțe. Dezamăgiri. Nu sunt înaltă. N-am cu ce umple decolteul. Strânse speranțele de pe jos, una câte una, puse în sertar. Aripi micșorate încă cinci metri. Zbor mai lin și mai precaut. Căutat jumătatea lipsă. Găsit. Făcut copil. Smulse pene din aripi, făcut cuib copil. Cald și pufos. Drum nou. Proaspăt. Neumblat. Pierdut meserie. Găsitorului recompensă. Liniște. Umplut pagini cu cuvinte. Publicate. Citite. Măgulită. Regenerare aripi 10 metri. Zbor plăcut în aer străin. Orbecăială printre fraze. Not my territory. Ambiția cât casa. Teatrul, închis în sertarul de deasupra speranțelor. Ferecate. O nouă provocare. Intrigant de plăcut. Cuvintele ies din ce în ce mai repede. Capătă sens. Iau formă. Plutesc. Prind viață. O nouă meserie. Aripile deschise maiestuos, în total 3 kilometri. Ce studii ai? Ah, nu esti jurnalist? Sorry. Zbor frânt. Jigniri. Insulte. Mai nou, actrițele scriu? Aripi de potârniche uitată în ploaie și frig. Vezi-ți de meseria ta și lasă scrisul. Pornit agale pe jos. Bătut la uși noi și moderne. Din tâmplărie pvc cu termopan. Așezat cuminte oriunde sunt pusă. Plimbat hârtii. Du-le sus. Nu, mai bine jos. Putregai în relațiile dintre oameni. Interviu Cărtărescu. Simplu și dureros de firesc. Redescoperit sertarul cu speranțe. Sub cel cu teatrul. Pornit la drum. Colegi răi. Vicleni. Deschis sertarul meseriei și pusă masca nr. 315. Cea a ipocriziei. Apoi nr. 64: Nepăsarea. Jonglat cu măștile meseriei după bunul plac. Conștientă. Ultimul tren. Singura șansă rămasă. Obosită. Slalom printre hiene. Recunoscut din măști. Unele level up. Aripi împietrite. Un bebe. Descătușată. Liberă. Fericită. Sens nou vieții. Mai puțină încleștare. Relaxare. Redescoperit matrice meserie. Mulțumesc asemenea. Seva și curajul? Din cuib.

» citeste biografia