Tu în ce parte a baricadei te afli?

Platforma de comentarii, bloguri si opinii REALITATEA.NET

SHOP

vezi toate articolele de Florentina Mușat

11 feb 2012 la 20:14

164 comentarii 2050 vizualizari.

Mamaia mea mi-a spus odată să nu regret ce-am făcut ci ce n-am făcut în viață. Nu m-am luat după ea. Eu am jucat după reguli și nu m-am abătut de la drum nici pentru a bea o gură de apă rece dintr-un îmbietor izvor de pe margine. Mi-am văzut de drum, mi-am pus ochelarii de cal și-am privit înainte.
Și totuși, de multe ori m-am întrebat, oare la linia de sosire, cine va fi declarat învingător în competiția vieții: Calculatu’ sau Boemu’? Din postura mea bleagă și plăcintoasă de spectactor, am preferat să stau cuminte în tribună și să le număr punctele fiecăruia, jinduind în taină la emoțiile și realizarile lor, urmarindu-le viața așa cum m-aș uita la un colaj cu imagini care se succed când colorate și însorite când alb-negru și terne… Am văzut uragane de destrăbălare, rătăciri, haos, un preaplin de libertate interioară, aripi desfăcute la maximum, plonjări amețitoare din vârful unui munte până pe coama valului, cu picioarele abia atingând placa de surf, chiuind din toți rărunchii, cu toate celule corpului explodând de un anume gen de fericire, de lipsa regulilor, inhalând viața prin toți porii…în timp ce pe mal, cineva stă în patru labe și sapă de zor un șanț ca să facă stavilă să nu-i ude apa prosopul și bunurile personale. Le protejează și anticipează. Vede valul cum se apropie cu un nebun care face scamatorii pe surf și sapă mai abitir… Când marea îi obosește pe amândoi, răzbiți de foame fiecare se retrage acolo unde îi e locul: Boemu’ se așază sfârșit de atâta chiuieli pe scaunul unei terase, deschide o bere și își așteaptă ciracii. Care nu vor întârzia…ei niciodată nu întârzie. Sunt mereu acolo unde e Boemu’… adulmecându-i viața, invidioși pe curajul lui, pe miserupismul lui, admirându-i în taină aerul rebel pe care-l degajă.. și nebunia de lua viața la mișto. Calculatu’ se duce acasă. Acolo unde-l așteaptă nevasta cu ciorbiță și friptură înabușită pe un pat de cartofi. A făcut și chec. Iar după ușa dulapului de la bucătărie se hâțână o mogâldeață blondă cu ochi albaștri care se chinuie să-și scoată șoseta și s-o bage în gură. Între timp, la terasă după patru rânduri de beri, gesticulări și hohote de râs Boemu se retrage în brațele unei domnișoare îndrăgostită rău de aerul rebel și nonconformist al noului iubit. Diminețile el strălucește, merge ca tras de fluturi, plutește, îl așteaptă o nouă zi în care e vedeta grupului știe că-i este dorită prezența, că e căutat, plăcut. În timp ce se bărbierește își spune liniștit, clătindu-și lama în apă fierbinte: eh…dacă nu curge pică, eu mă descurc oricum… Calculatu’ doarme bine, mereu în același pat, cu așternuturi curate, mirosind vag a Lenor, cu telecomanda rătăcită pe la picioare, cu nevasta făcându-și cuib în brațele sale. Când mogâldeața țipă noaptea, se trezesc cu rândul, o dată el, o dată ea….și revin apoi topiți de somn prăbușindu-se peste pernă și pilotă, claie peste grămadă, mai ciupind o oră de somn până când ceasul va suna să-i anunțe că începe o nouă zi plină de probleme și responsabilități. Vaccinul copilului, rata la bancă, nu mai sunt pamperși, nu mai e lapte, și nici detergent, diseară e meci și ultimul episod din Greys Anatomy… probabil și mâine va fi la fel. Vaccinul va fi înlocuit cu febră, meciul cu dezbateri spotive, Greys Anatomy cu Fringe sau Dexter și viața va curge monoton așa cum trec vagoanele unui TGV, unul după altul fără să mai știi care, cum, câte au fost… Când și când Calculatul se simte strâns în chingi, îl dor lanțurile la picioare, are mâinile de plumb, e copleșit de griji și simte cum îi dau târcoale niște gânduri ciudate pe care le alungă ca pe o muscă supărătoare. El trăiește corect. Respectă regulile, acumulează, are concedii tihnite în hoteluri curate, prieteni inteligenți, încearcă să strângă bani, nu iese din poteca bătătorită cu grijă de cutume și dogme sociale. Nu exagerează cu nimic. Propria-i viață e un bun de care trebuie să aibă grijă ca un drept de uzufruct. Fericirea lui e cuminte. Nu e obraznică și dementă cum e a rebelului boem veșnic în căutare de ceva nou, de situații nemaivăzute, locuri nemaiîntâlnite, de senzații tari, pasiuni furtunoase, patimi răscolitoare, nopți nedormite, agonii și extaz toate duse la extrem, fără frontiere, fără zăgazuri, fără probleme existențiale. Boemul când îți vorbește juri că citește din cărți motivaționale: eu știu ce vreau de la viață, eu mi-am gasit drumul, eu fac ce-mi place, eu sunt fericit cu ce am. Poate că e. Oricum nu-ți dă mâna să-l contrazici că poate îți cere să te prinzi în cercul lui, din lumea lui, și-ți dă spre visare o parte din aerul lui…și ce-ai să faci??? Pe unde scoți cămașa? Că s-ar putea să-ți placă… Și totuși, cine-i învingător la puncte, la final?
Oare despre asta vorbea mamaie?

Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter

Post publicat in data 11 feb 2012 la 20:14

in Arte & Popcult.

Pentru a urmari comentariile la acest post foloseste feed-ul RSS 2.0.

Poti lasa un comentariu, sau un trackback de pe propriul blog.

Vise cu toptanul. Așteptări cu nemiluita. Aripi, câte-un kilometru fiecare. Rănite la primul zbor mai abrupt. Micșorate 10 metri. Speranțe efervescente. Teatru. Actriță. Măști pe scenă. Măști pe stradă. Vise aruncate la tomberon. Tăiat din aripi încă cinci metri. Audiții. Castinguri. Iar speranțe. Dezamăgiri. Nu sunt înaltă. N-am cu ce umple decolteul. ’Eu nu beau cafea ! Ah, nu e vorba despre nicio cafea? E doar un cod…’ Strânse speranțele de pe jos, una câte una, puse în sertar. Aripi micșorate încă cinci metri. Zbor mai lin și mai precaut. Căutat jumătatea lipsă. Găsit. Făcut copil. Smulse pene din aripi, făcut cuib copil. Cald și pufos. Drum nou. Proaspăt. Neumblat. Pierdut meserie. Găsitorului recompensă. Liniște. Umplut pagini cu cuvinte. Publicate. Citite. Măgulită. Regenerare aripi 10 metri. Zbor plăcut în aer străin. Orbecăială printre fraze. Not my territory. Ambiția cât casa. Teatrul, închis în sertarul de deasupra speranțelor. Ferecate. O nouă provocare. Intrigant de plăcut. Cuvintele ies din ce în ce mai repede. Capătă sens. Iau formă. Plutesc. Prind viață. O nouă meserie. Aripile deschise maiestuos, în total 3 kilometri. Ce studii ai? Ah, nu esti jurnalist? Sorry. Zbor frânt. Jigniri. Insulte. Mai nou, actrițele scriu? Aripi de potârniche uitată în ploaie și frig. Vezi-ți de meseria ta și lasă scrisul. Pornit agale pe jos. Bătut la uși noi și moderne. Din tâmplărie pvc cu termopan. Așezat cuminte oriunde sunt pusă. Plimbat hârtii. Du-le sus. Nu, mai bine jos. Putregai în relațiile dintre oameni. Interviu Cărtărescu. Simplu și dureros de firesc. Redescoperit sertarul cu speranțe. Sub cel cu teatrul. Pornit la drum. Colegi răi. Vicleni. Deschis sertarul meseriei și pusă masca nr. 315. Cea a ipocriziei. Apoi nr. 64: Nepăsarea. Jonglat cu măștile meseriei după bunul plac. Conștientă. Ultimul tren. Singura șansă rămasă. Obosită. Slalom printre hiene. Recunoscut din măști. Unele level up. Aripi împietrite. Un bebe. Descătușată. Liberă. Fericită. Sens nou vieții. Mai puțină încleștare. Relaxare. Redescoperit matrice meserie. Mulțumesc asemenea. Seva și curajul? Din cuib.

» citeste biografia