Toți avem o listă

Platforma de comentarii, bloguri si opinii REALITATEA.NET

SHOP

vezi toate articolele de Florentina Mușat

12 feb 2011 la 11:38

….și apoi s-a așezat sfârșită pe treapta mare de sus din fața Teatrului Național, și-a prins genunchii cu palmele și a coborât ușor capul sprijinindu-l cu fruntea de mâini. Cutia voluminoasă pe care o cărase tot drumul s-a rostogolit câteva trepte mai jos. Mi-a făcut semn s-o las să cadă. Să n-o ating. S-o las acolo. Cât mai departe…. Încurcată și fâstâcită m-am ghemuit lângă ea fără să întreb nimic. De altfel, nu aveam nicio întrebare inteligentă, nu-mi venea în cap decât obositorul și enervantul: Ce s-a întâmplat? Ce-i cu tine? Mă uitam la cutia frumos ambalată de la picioarele noastre și câteva secunde m-am simțit precum Mowgli hipnotizat de șarpele Kaa. Nu-mi puteam lua ochii de la ea și nu mă puteam gândi la altceva. M-a trezit din visare suspinul ei adânc, venit din rărunchi, ca un nor mare și gri într-o zi de toamnă târzie. Norul acela prevestea multe rele… N-a fost prea darnică în explicații și adevărul e că nici eu n-am insistat. Eram cu mult depășită de situație și aș fi fost la fel de ridicolă ca toți cei care acum, fără să aibă propriul copil, îmi dau sfaturi cum să mi-i cresc pe-ai mei. Ce să-i spui unei fete care realizează brusc că iubitul cu care urmează să se mărite în mai puțin de două luni este un simplu trecător în viața ei. Că ea vrea mai mult. Mai mulți. Aș vrea să văd cum e și cu alt bărbat. Noi doi ne știm din liceu. Flory, cred că m-am plictisit de el și mi-e rușine să-i spun. Ce mă fac? Șiroaie de lacrimi i se scurgeau din ochi și-am văzut-o cum căuta frenetic crăpături în asfalt și găuri în trotuar pe unde să se ascundă. Mi-a povestit cum își schimonosea sufletul zi după zi din neputință, slăbiciune, teamă și rușinea de-a nu fi așa cum o cred ceilalți. Suferea, o durea fizic tot corpul, aluneca undeva într-un tobogan interior și pentru că nu spusese nimănui nimic își cenzurase trăirile încât se simțea teleghidată sau trasă de sfori. Iar eu eram mult prea neexperimentată ca să fac pe psihoterapeutul acolo jos pe scări. Așa că am scotocit prin geantă, am căutat două pixuri, am ridicat cutia de jos și am schițat pe ea două tabele. Unul al meu, celălalt al ei. Nu era cea mai grozavă și inteligentă idee dar măcar i-a apărut pe față un rictus de zâmbet și a început să scrie. Lista cu 10 bărbați cu care ne vom culca până vom împlini 30 de ani. După 30 de ani, se știe, ești scofâlcită, fără tonus, bătrâioară și nu mai ai chef de sex. Eu mi-am trecut imediat feblețile pe podium în timp ce ea orbecăia printre fotbaliști și când am confruntat lista să vedem cine câștigă mi-a spus pe un ton cât se poate de sincer că nu mă voi mărita în veci.

Jeremy Irons, Armand Assante, Mikhail Baryshnikov, plus alții pe care i-am uitat sau au murit erau trecuți pe lista mea unii cu litere îngroșate, alții subliniați. Mi-l luase pe Marlon Brandon când striga Stellaaaaaa, din Tramvaiul lui Tennesse Williams dar l-am trecut imediat pe Alain Delon din Afacerea Pigot. Am ieșit destul de șifonată și a reieșit clar că în materie de bărbați nu stiu să mă orientez. Ea știe, asta am stabilit-o amândouă dar îi lipsește ceea ce se cheamă curaj. Când am simțit că începe să ne doară burta de frig ne-am ridicat și am plecat fiecare la casa ei. Și-a luat cutia voluminoasă cu pomelnicul de nume scrise pe două rânduri și a dispărut. Înghesuită, dar mândră și voluptoasă, în acea cutie trona cea mai frumoasă rochie de mireasă pe care o văzusem vreodată. După ce s-au întors din luna de miere au băgat divorț, de comun acord. Apoi amândoi s-au comportat de parcă în toți anii trecuți fuseseră închiși la Jilava: au dat iama în tot ce mișcă, nerefuzându-și relații pasagere, parteneri de-o noapte, flirturi incendiare.

Nu m-am gândit niciodată la căsătorie din perspectiva închistării, a autocenzurii reacțiilor, a înăbușirii dorințelor, a saturației sau a monotoniei. Și până la urmă, cum e mai bine? Să ai suficientă experință în așternut ca să-ți poți domoli mai ușor pornirile primare de mai târziu sau să descoperi împreună cu partenerul de viață aerul exotic din jungla imensă a sexualității? De cele mai multe ori cei care aleg să fie într-o veșnică și neobosită căutare, uită ce anume doreau, ce miros îi atrăgea și ce gust îi definește. Dintr-un astfel de labirint ieși greu și de cele mai multe plictisit și uzat. Pentru că nenumărate trăiri, zeci de conexiuni și mii de reacții s-au consumat deja. Iar marele risc în cazul neobosiților aventurieri nu este oprobriul public în cazul femeilor sau eticheta de neserios la bărbați ci… perspectiva unei vieți insipide, fără strop de adrenalină, plană și uscată ca un deșert.

Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter

Post publicat in data 12 feb 2011 la 11:38

in Life.

Pentru a urmari comentariile la acest post foloseste feed-ul RSS 2.0.

Poti lasa un comentariu, sau un trackback de pe propriul blog.

Vise cu toptanul. Așteptări cu nemiluita. Aripi, câte-un kilometru fiecare. Rănite la primul zbor mai abrupt. Micșorate 10 metri. Speranțe efervescente. Teatru. Actriță. Măști pe scenă. Măști pe stradă. Vise aruncate la tomberon. Tăiat din aripi încă cinci metri. Audiții. Castinguri. Iar speranțe. Dezamăgiri. Nu sunt înaltă. N-am cu ce umple decolteul. ’Eu nu beau cafea ! Ah, nu e vorba despre nicio cafea? E doar un cod…’ Strânse speranțele de pe jos, una câte una, puse în sertar. Aripi micșorate încă cinci metri. Zbor mai lin și mai precaut. Căutat jumătatea lipsă. Găsit. Făcut copil. Smulse pene din aripi, făcut cuib copil. Cald și pufos. Drum nou. Proaspăt. Neumblat. Pierdut meserie. Găsitorului recompensă. Liniște. Umplut pagini cu cuvinte. Publicate. Citite. Măgulită. Regenerare aripi 10 metri. Zbor plăcut în aer străin. Orbecăială printre fraze. Not my territory. Ambiția cât casa. Teatrul, închis în sertarul de deasupra speranțelor. Ferecate. O nouă provocare. Intrigant de plăcut. Cuvintele ies din ce în ce mai repede. Capătă sens. Iau formă. Plutesc. Prind viață. O nouă meserie. Aripile deschise maiestuos, în total 3 kilometri. Ce studii ai? Ah, nu esti jurnalist? Sorry. Zbor frânt. Jigniri. Insulte. Mai nou, actrițele scriu? Aripi de potârniche uitată în ploaie și frig. Vezi-ți de meseria ta și lasă scrisul. Pornit agale pe jos. Bătut la uși noi și moderne. Din tâmplărie pvc cu termopan. Așezat cuminte oriunde sunt pusă. Plimbat hârtii. Du-le sus. Nu, mai bine jos. Putregai în relațiile dintre oameni. Interviu Cărtărescu. Simplu și dureros de firesc. Redescoperit sertarul cu speranțe. Sub cel cu teatrul. Pornit la drum. Colegi răi. Vicleni. Deschis sertarul meseriei și pusă masca nr. 315. Cea a ipocriziei. Apoi nr. 64: Nepăsarea. Jonglat cu măștile meseriei după bunul plac. Conștientă. Ultimul tren. Singura șansă rămasă. Obosită. Slalom printre hiene. Recunoscut din măști. Unele level up. Aripi împietrite. Un bebe. Descătușată. Liberă. Fericită. Sens nou vieții. Mai puțină încleștare. Relaxare. Redescoperit matrice meserie. Mulțumesc asemenea. Seva și curajul? Din cuib.

» citeste biografia