Nemuritoare Carte a Junglei

Platforma de comentarii, bloguri si opinii REALITATEA.NET

SHOP

vezi toate articolele de Florentina Mușat

14 Apr 2016 la 10:06

52 comentarii 931 vizualizari.

Am redescoperit povestea așa cum o știam din copilărie… Mowgli, (căruia generația mea n-a știut niciodată cum să-i pronunțe numele, Mău, Mu, Ma, Mo), este exact așa cum l-am lăsat. Picioare lungi și subțiri, fățucă simpatică de țigănuș zglobiu, ochi ca două bile negre și o simbioză perfectă între om și animal. De fapt, nu e nimic modificat față de ce știam noi. Nu punem la socoteală imaginea și sunetul de la Imax, vorbim strict de poveste, deși dacă tot te duci la Mall să vezi un film, vezi-l la Imax, că televizor cu ecran plat ai și acasă! Ce-am remarcat acum și n-am luat seamă acum mulți ani? Legea. Suprema Lege care spune că într-o comunitate ai drepturi, dar mai întâi de toate ai responsabilități care trebuie respectate începând cu viermele din fruct. Apoi respectul pentru cei puternici, toleranța și acceptarea. Nu lipsesc melodiile celebre care ne-au lăsat ecou în suflet așa cum un șuvoi puternic de apă își sapă văi nesfârșite pe unde trece. Acum pentru mine limba engleză are cu totul alte valențe, dar bernesesiti va rămâne mereu o limbă specială, știută și vorbită de comunitatea junglei pe unde hoinăream în copilărie. Nu va fi niciodată bear necesity așa cum pisicile aristocrate care cântau pe pian până cădea plafonul cu ele, fredonau împreună cu membrii junglei mele: evribadiii… evribadii uanț tu bi achet.
Revenind la cartea Junglei, ce să vă spun… filmul este realizat impecabil. N-a lipsit nimeni doar că aveau alte fețe. Ah, și în plus toate animalele păreau muuult mai inteligente de cum le știam, semn că s-au adaptat perfect vremurilor. Vocile actorilor, ca de fiecare dată sunt ireproșabile, de fapt oamenii ăștia știu exact ce să facă dacă trebuie să-l joace pe șarpele Kaa. Nu știu cum a fost dublajul românesc dar știu câte filme de animație au reușit românii să strice așa că mă aștept la ce-i mai rău.
Așadar, Cartea Junglei nu trebuie ratată din planurile de weekend, cu o mică paranteză: ar fi bine ca înainte să-i citiți copilului povestea. Acțiunea din film se desfășoară ca și cum… ‘haideți că știți deja ce se întâmplă, noi vă arătăm efecte, imagini, chestii. Ce Dumnezeu, doar ați crescut cu ea!’

Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter

Post publicat in data 14 Apr 2016 la 10:06

in Arte & Popcult.
Pentru a urmari comentariile la acest post foloseste feed-ul RSS 2.0.
Poti lasa un comentariu, sau un trackback de pe propriul blog.

Vise cu toptanul. Așteptări cu nemiluita. Aripi, câte-un kilometru fiecare. Rănite la primul zbor mai abrupt. Micșorate 10 metri. Speranțe efervescente. Teatru. Actriță. Măști pe scenă. Măști pe stradă. Vise aruncate la tomberon. Tăiat din aripi încă cinci metri. Audiții. Castinguri. Iar speranțe. Dezamăgiri. Nu sunt înaltă. N-am cu ce umple decolteul. Strânse speranțele de pe jos, una câte una, puse în sertar. Aripi micșorate încă cinci metri. Zbor mai lin și mai precaut. Căutat jumătatea lipsă. Găsit. Făcut copil. Smulse pene din aripi, făcut cuib copil. Cald și pufos. Drum nou. Proaspăt. Neumblat. Pierdut meserie. Găsitorului recompensă. Liniște. Umplut pagini cu cuvinte. Publicate. Citite. Măgulită. Regenerare aripi 10 metri. Zbor plăcut în aer străin. Orbecăială printre fraze. Not my territory. Ambiția cât casa. Teatrul, închis în sertarul de deasupra speranțelor. Ferecate. O nouă provocare. Intrigant de plăcut. Cuvintele ies din ce în ce mai repede. Capătă sens. Iau formă. Plutesc. Prind viață. O nouă meserie. Aripile deschise maiestuos, în total 3 kilometri. Ce studii ai? Ah, nu esti jurnalist? Sorry. Zbor frânt. Jigniri. Insulte. Mai nou, actrițele scriu? Aripi de potârniche uitată în ploaie și frig. Vezi-ți de meseria ta și lasă scrisul. Pornit agale pe jos. Bătut la uși noi și moderne. Din tâmplărie pvc cu termopan. Așezat cuminte oriunde sunt pusă. Plimbat hârtii. Du-le sus. Nu, mai bine jos. Putregai în relațiile dintre oameni. Interviu Cărtărescu. Simplu și dureros de firesc. Redescoperit sertarul cu speranțe. Sub cel cu teatrul. Pornit la drum. Colegi răi. Vicleni. Deschis sertarul meseriei și pusă masca nr. 315. Cea a ipocriziei. Apoi nr. 64: Nepăsarea. Jonglat cu măștile meseriei după bunul plac. Conștientă. Ultimul tren. Singura șansă rămasă. Obosită. Slalom printre hiene. Recunoscut din măști. Unele level up. Aripi împietrite. Un bebe. Descătușată. Liberă. Fericită. Sens nou vieții. Mai puțină încleștare. Relaxare. Redescoperit matrice meserie. Mulțumesc asemenea. Seva și curajul? Din cuib.

» citeste biografia