Cu nevasta la înaintare

Platforma de comentarii, bloguri si opinii REALITATEA.NET

SHOP

vezi toate articolele de Florentina Mușat

24 mar 2011 la 10:54

N-au decât să învețe în școlile românești limba maternă, adică maghiara! E problema lor. Eu una știu, că aflându-ma la Corund n-am mai cumpărat oale și vase din lut pentru că nu înțelegeam o boabă din ce-mi spuneau vânzătorii. Am întrebat dacă o ie pe care aș fi vrut sincer s-o cumpăr, intră la apă. Tânărul meșteșugar a rămas împietrit, cu ochii beliți în zare încercând din răsputeri să înțeleagă ce-am vrut să spun cu apa. Nu mi-a părut rău că n-am cumpărat nimic, deși oferta era extrem de variată: oale, ulcele, pleduri, costume populare, jucării din lemn și teancuri întregi de coli pe care era tipărită harta Ungariei cu Transilvania alipită. Hârtia era de cea mai bună calitate, policromia la fel, dimensiunea impresionantă. Am plecat și mi-am luat strachini de la Horezu.

Sătămâna trecută am căutat, accesând toate cunoștințele, un pictor care să aibă experiență în pictatul pe pereți. Mi-a fost recomandat un puști care a sosit de curând în capitală din Miercurea Ciuc. Probabil că e talentat la îmbinat culorile dar la vorbit n-a fost chip să ne înțelegem. Am gesticulat, am luat un creion și-o foaie și i-am desenat ce vreau, unde vreau, cum să fie. Părea că înțelege dar, bietul de el, mi-a pus câteva întrebări și-atunci m-a pierdut definitiv. I-am dat creionul să deseneze ce vrea să spună. Câteva cuvinte românești, rostite greșit, puse și mai greșit în frază. Păcat! Pe mâna lor pierd…

De ziua Ungariei, pe 15 martie, ambasadorul țării vecine la București și-a trimis soția la Târgu Mureș pentru a citi discursul primului ministru ungar Viktor Orban. Distinsa doamnă a găsit de cuviință să spună la final câteva cuvinte, așa… din suflet și după ce a încheiat mesajul premierului și-a exprimat câteva considerente personale: “Să fie Ardealul aşa cum a fost în trecut, să fie naţiunea maghiară aşa cum a fost în trecut”. Mă rog… De aici a luat naștere halimaiul. Traducerea agențiilor de presă n-a fost corectă iar fraza de mai sus i-a fost atribuită soției ambasadorului doamna Erzsebet Bajtai. După îmbrâncelile și împunsăturile de rigoare s-a stabilit: este vorba de o parafrazare a unui cântec popular scris de eroul revoluției maghiare, poetul Petofi Sandor. Bun. Când să se liniștească băltoaca, jurnaliștii români au tulburat-o din nou: n-au dormit noaptea până ce n-au descoperit putregaiul din poveste. Nu, versurile nu-i aparțin lui Petofi Sandor ci lui Albert Wass, un criminal de război.

Personal, mă aștept ca în acest mileniu să depășim cu toții nefirescul și dezechilbrul din relațiile cu vecinii noștri. Și poate că maghiarii din România vor înțelege că limba lor maternă pe care eu o respect așa cum o respectă și ei pe-a mea, nu-i ajută nici acum și nici în viitor să se adapteze la o societate fie ea pestriță și în plină degringoladă cum este a noastră.

La final, aș vrea să închei cu versurile poetului Petofi Sandor, cu mențiunea că în fiecare mare oraș din țară, o stradă îi poartă numele.

Cum de rămân nespânzuraţi
Aceşti neruşinaţi şi hoţi?…
Poate doar pentru că nu sunt
Atâţia arbori pe pământ
De care să atârne toţi…

Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter

Post publicat in data 24 mar 2011 la 10:54

in Life, Politică & Societate.

Pentru a urmari comentariile la acest post foloseste feed-ul RSS 2.0.

Poti lasa un comentariu, sau un trackback de pe propriul blog.

Citeste si:

Institutul Cantacuzino putea fi salvat (spre exemplu) doar din bugetul încasat de ASPA ca să nu-și facă treaba

Vine, vine primăvara/ Se așterne-n toată țara

Spălatul rufelor în public: premieră națională?

Vise cu toptanul. Așteptări cu nemiluita. Aripi, câte-un kilometru fiecare. Rănite la primul zbor mai abrupt. Micșorate 10 metri. Speranțe efervescente. Teatru. Actriță. Măști pe scenă. Măști pe stradă. Vise aruncate la tomberon. Tăiat din aripi încă cinci metri. Audiții. Castinguri. Iar speranțe. Dezamăgiri. Nu sunt înaltă. N-am cu ce umple decolteul. ’Eu nu beau cafea ! Ah, nu e vorba despre nicio cafea? E doar un cod…’ Strânse speranțele de pe jos, una câte una, puse în sertar. Aripi micșorate încă cinci metri. Zbor mai lin și mai precaut. Căutat jumătatea lipsă. Găsit. Făcut copil. Smulse pene din aripi, făcut cuib copil. Cald și pufos. Drum nou. Proaspăt. Neumblat. Pierdut meserie. Găsitorului recompensă. Liniște. Umplut pagini cu cuvinte. Publicate. Citite. Măgulită. Regenerare aripi 10 metri. Zbor plăcut în aer străin. Orbecăială printre fraze. Not my territory. Ambiția cât casa. Teatrul, închis în sertarul de deasupra speranțelor. Ferecate. O nouă provocare. Intrigant de plăcut. Cuvintele ies din ce în ce mai repede. Capătă sens. Iau formă. Plutesc. Prind viață. O nouă meserie. Aripile deschise maiestuos, în total 3 kilometri. Ce studii ai? Ah, nu esti jurnalist? Sorry. Zbor frânt. Jigniri. Insulte. Mai nou, actrițele scriu? Aripi de potârniche uitată în ploaie și frig. Vezi-ți de meseria ta și lasă scrisul. Pornit agale pe jos. Bătut la uși noi și moderne. Din tâmplărie pvc cu termopan. Așezat cuminte oriunde sunt pusă. Plimbat hârtii. Du-le sus. Nu, mai bine jos. Putregai în relațiile dintre oameni. Interviu Cărtărescu. Simplu și dureros de firesc. Redescoperit sertarul cu speranțe. Sub cel cu teatrul. Pornit la drum. Colegi răi. Vicleni. Deschis sertarul meseriei și pusă masca nr. 315. Cea a ipocriziei. Apoi nr. 64: Nepăsarea. Jonglat cu măștile meseriei după bunul plac. Conștientă. Ultimul tren. Singura șansă rămasă. Obosită. Slalom printre hiene. Recunoscut din măști. Unele level up. Aripi împietrite. Un bebe. Descătușată. Liberă. Fericită. Sens nou vieții. Mai puțină încleștare. Relaxare. Redescoperit matrice meserie. Mulțumesc asemenea. Seva și curajul? Din cuib.

» citeste biografia