Miss Feat…pardon, misfit!

Platforma de comentarii, bloguri si opinii REALITATEA.NET

SHOP

vezi toate articolele de Florentina Mușat

29 iul 2016 la 14:34

Nu mai e nimic din ce-a fost odată. Toată presa, toate revistele, ziarele, broșurile și foile volante s-au ascuns care-ncotro de Marea Digitalizare. Una două mai scot capul timid și se tot chinuie să se prindă în horă, dar ori nu găsesc ritmul, ori nu știu pașii de dans. Și-o tot ard cu bătuta pe loc, în speranța că răsare busuioc, așa cum creștea odată din orice… doar cei care au răsfoit Infractoarea Mov știu despre ce vorbesc.
Eu am citit la viața mea, și bune și rele. Și nu mi-e rușine, ba chiar mă mândresc cu lecturile mele… Dar mi-e dor, mi-e atât de dor de mințile acelea care se aflau în spatele unor reviste care se epuizau de la toate tarabele până la ora amiezii… Unde ești tu FHM, cu poantele tale inteligente? Istvan Lorincz, creierul din spatele revistei acum stă ascuns în spatele unui laptop cu măr și croșetează site-uri web cu tot cu content. Să-i fie cu noroc, dar pe noi, aștilanți, ne-a lăsat necitiți, cioace-less, ne-a lăsat nedumiriți și încărcați de confuzie mai ceva ca-n bancul acela cu clientul de la Mega Image care odată ajuns la casă și după ce așteaptă cuminte să i se scaneze produsele, răspunde sincer la întrebarea casierului: PUNGUȚĂ? DA…VĂ ROG …Și atunci casierul, se întoarce, apasă pe un buton, și super-marketul începe să bubuie: ‘Uită-te în ochii mei, și jură-mi iubireeee/Că n-ai să mă părăsești sunt mort după tineeee…
Vă gândiți la reviste lucioase, cu imagini de basm, care vindeau cele mai de preț mărfuri ca pe-o contrabandă: visele, aspirațiile, ambițiile? S-au năruit. Toate visele acelea sunt la îndemâna oricui. Ce-a mai rămas loisir? O vacanță în Portofino… Dar asta nu se poate răsfoi. Nu-i dai pagina, să vezi ce urmează. Acum totul e plin, bubuie, duduie, clocotește și dă pe dinafară de fabulos, glamuros, simandicos, fițos și prețios. A devenit atât de comun, de banal, a căzut atât în derizoriu, că nu mai poți vinde niciun vis. Nici măcar unul mic, cu-o rochiță din dantelă albă, ghipurată, c-o vezi purtată de dive-protagoniste prin tăti blogurili. Adio vis cu rochița albă. Când au simțit că visele încep să scadă din intensitate, greii presei, au șters-o muțește și și-au construit castele din lățimi de bandă, seo, template-uri, Java și coduri PHP. Guru absolut al revistelor care vindeau vise, Cristina Stănciulescu și-a construit un mansion, life.ro, unde nu ai ce să cauți dacă vrei punguță. Este pour les connaisseurs. Să ne înțelegem, în mediul virtual ești bine-venit oriunde ai intra. Doar că în multe dintre ele, o să ai sentimentul acut de don’t belong, așa cum poți foarte frumos să răsufli ușurat și să-ți spui…’în sfârșit, uite și o chestie inteligentă. Că m-am cam săturat de atâtea prostii infantile’. Horia Ghibuțiu, un alt greu al presei, cel care a reusit să lanseze pe piață cotidianul cu cele mai multe pagini din istoria presei, scrie al dracului, Doamne iarta-mă, de mișto, în propria casă: horiaghibutiu.ro. Poftim? Mai are vreun rost să mai amintim de trio-ul Tolontan, Guran, Petreanu? Aștia trei sunt creierele din spatele ANAF-ului. Sau a criminaliștilor care atunci când vin dimineața la muncă, își pun cafeaua, se așază la birou și deschid toți la unison blogul lui tolo ca să vadă ce mai au de investigat. Nu mai răsfoim nimic. Butonăm și mângâiem tableta sau ecranul telefonului în neștire. Aspirațiile de altădată sunt comune și banale. Chestiunea e că dacă nu ne ajustăm frecvența la ritmul cotidian, riscăm să experimentăm prin toți porii senzația de misfit, ori să stăm pur și simplu spectatori căpiați la un spectacol de operă bufă din care nu vom înțelege nimic.
Cristina Stănciulescu, foto: Dan Borzan

Horia Ghibuțiu foto: Matei L. Buta

Istvan Lorincz

Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter

Post publicat in data 29 iul 2016 la 14:34

in Arte & Popcult.

Pentru a urmari comentariile la acest post foloseste feed-ul RSS 2.0.

Poti lasa un comentariu, sau un trackback de pe propriul blog.

Vise cu toptanul. Așteptări cu nemiluita. Aripi, câte-un kilometru fiecare. Rănite la primul zbor mai abrupt. Micșorate 10 metri. Speranțe efervescente. Teatru. Actriță. Măști pe scenă. Măști pe stradă. Vise aruncate la tomberon. Tăiat din aripi încă cinci metri. Audiții. Castinguri. Iar speranțe. Dezamăgiri. Nu sunt înaltă. N-am cu ce umple decolteul. Strânse speranțele de pe jos, una câte una, puse în sertar. Aripi micșorate încă cinci metri. Zbor mai lin și mai precaut. Căutat jumătatea lipsă. Găsit. Făcut copil. Smulse pene din aripi, făcut cuib copil. Cald și pufos. Drum nou. Proaspăt. Neumblat. Pierdut meserie. Găsitorului recompensă. Liniște. Umplut pagini cu cuvinte. Publicate. Citite. Măgulită. Regenerare aripi 10 metri. Zbor plăcut în aer străin. Orbecăială printre fraze. Not my territory. Ambiția cât casa. Teatrul, închis în sertarul de deasupra speranțelor. Ferecate. O nouă provocare. Intrigant de plăcut. Cuvintele ies din ce în ce mai repede. Capătă sens. Iau formă. Plutesc. Prind viață. O nouă meserie. Aripile deschise maiestuos, în total 3 kilometri. Ce studii ai? Ah, nu esti jurnalist? Sorry. Zbor frânt. Jigniri. Insulte. Mai nou, actrițele scriu? Aripi de potârniche uitată în ploaie și frig. Vezi-ți de meseria ta și lasă scrisul. Pornit agale pe jos. Bătut la uși noi și moderne. Din tâmplărie pvc cu termopan. Așezat cuminte oriunde sunt pusă. Plimbat hârtii. Du-le sus. Nu, mai bine jos. Putregai în relațiile dintre oameni. Interviu Cărtărescu. Simplu și dureros de firesc. Redescoperit sertarul cu speranțe. Sub cel cu teatrul. Pornit la drum. Colegi răi. Vicleni. Deschis sertarul meseriei și pusă masca nr. 315. Cea a ipocriziei. Apoi nr. 64: Nepăsarea. Jonglat cu măștile meseriei după bunul plac. Conștientă. Ultimul tren. Singura șansă rămasă. Obosită. Slalom printre hiene. Recunoscut din măști. Unele level up. Aripi împietrite. Un bebe. Descătușată. Liberă. Fericită. Sens nou vieții. Mai puțină încleștare. Relaxare. Redescoperit matrice meserie. Mulțumesc asemenea. Seva și curajul? Din cuib.

» citeste biografia