Wish list 2012

Platforma de comentarii, bloguri si opinii REALITATEA.NET

SHOP

vezi toate articolele de Florentina Mușat

04 Jan 2012 la 11:06

Îmi fac următoarea promisiune: am 362 de zile ca să învăț să scriu despre dragoste. Să descriu în cuvinte calde fraze aburinde precum pâinea scoasă din cuptor în care să-mi înalț iubirea până la Dumnezeu și s-o întorc înapoi aici croșetând simțiri și trăiri dătătoare de frisoane pe șiră… O să învăț să-mi strig în gura mare preaplinul pe care-l simt, atunci când îl simt, care-mi dă acel sentiment de satisfacție, de sațietate, de îndestulare în iubire. O să știu cum s-o zugrăvesc, ce culori să îmbin, cum să amestec nuanțele, o să vă spun tot… Până atunci trebuie să-mi amintesc de ce-am amuțit, de ce-mi îngheață mâna pe stilou și degetele pe tastatură când încerc să-mi cânt dragostea. Unde se ascund cuvintele când le caut, acum când vorbesc de dragoste? O fi superstiție? Teamă? Deochi? Nu am curaj să spun nimic despre dragoste, ca și cum am pus mâna pe ea ilicit și merg pe burtă, să nu mă prindă… Cine mă întreabă de copii, primește textul standard pe care-l am mereu cu mine. Cel mare e obraznic iar cel mic e atât de puturos că are și acum pampers… Dacă sunt frumoși și deștepți? Nu mă întrebați că nu pot să spun. Amuțesc. Cu mulți ani în urmă o bătrânică frumoasă, senină și deșteaptă mi-a făcut semn să tac atunci când m-am simțit datoare să-i laud fiul, profesor titular la Sorbona. “Nu mai spune nimic”, mi-a spus „nu știi ce energii circulă în văzduh…” N-am înțeles-o nici atunci, nu înțeleg nici acum dar mă comport la fel ca ea. Aș descrie fobia asta a mea ca pe-o imensă nesiguranță izvorâtă din umilul meu statut de milog la poarta lui Dumnezeu. Cine se simte protejat de forța divină împrăștie seninătate și optimism, are sufletul plin doldora de metafore prin care-și descrie iubirea. E împăcat. Eu n-am făcut nici cel mai mic comerț cu Dumnezeu… nu pot aspira la preaplin sufletesc fără măcar să trec prin Sfânta Împărtășanie. Categoric am multă treabă anul ăsta! De iubit știu să iubesc, Slavă Domnului, cu patimă, cu foc, cu tot ce pârjolește sufletul până la scrum. Sunt mândră de cât de frumos știu să iubesc dar nu mă pune să vorbesc sau să scriu despre asta că mă ascund într-un cotlon de suflet de unde nu mai ies… Am 362 de zile ca să învăț să descriu tot ceea ce simt. Și-apoi mă voi așterne cuminte în fața oricui va fi dispus să mă asculte, ori să mă citească.

Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter

Post publicat in data 04 Jan 2012 la 11:06

in Arte & Popcult.

Pentru a urmari comentariile la acest post foloseste feed-ul RSS 2.0.

Poti lasa un comentariu, sau un trackback de pe propriul blog.

Vise cu toptanul. Așteptări cu nemiluita. Aripi, câte-un kilometru fiecare. Rănite la primul zbor mai abrupt. Micșorate 10 metri. Speranțe efervescente. Teatru. Actriță. Măști pe scenă. Măști pe stradă. Vise aruncate la tomberon. Tăiat din aripi încă cinci metri. Audiții. Castinguri. Iar speranțe. Dezamăgiri. Nu sunt înaltă. N-am cu ce umple decolteul. Strânse speranțele de pe jos, una câte una, puse în sertar. Aripi micșorate încă cinci metri. Zbor mai lin și mai precaut. Căutat jumătatea lipsă. Găsit. Făcut copil. Smulse pene din aripi, făcut cuib copil. Cald și pufos. Drum nou. Proaspăt. Neumblat. Pierdut meserie. Găsitorului recompensă. Liniște. Umplut pagini cu cuvinte. Publicate. Citite. Măgulită. Regenerare aripi 10 metri. Zbor plăcut în aer străin. Orbecăială printre fraze. Not my territory. Ambiția cât casa. Teatrul, închis în sertarul de deasupra speranțelor. Ferecate. O nouă provocare. Intrigant de plăcut. Cuvintele ies din ce în ce mai repede. Capătă sens. Iau formă. Plutesc. Prind viață. O nouă meserie. Aripile deschise maiestuos, în total 3 kilometri. Ce studii ai? Ah, nu esti jurnalist? Sorry. Zbor frânt. Jigniri. Insulte. Mai nou, actrițele scriu? Aripi de potârniche uitată în ploaie și frig. Vezi-ți de meseria ta și lasă scrisul. Pornit agale pe jos. Bătut la uși noi și moderne. Din tâmplărie pvc cu termopan. Așezat cuminte oriunde sunt pusă. Plimbat hârtii. Du-le sus. Nu, mai bine jos. Putregai în relațiile dintre oameni. Interviu Cărtărescu. Simplu și dureros de firesc. Redescoperit sertarul cu speranțe. Sub cel cu teatrul. Pornit la drum. Colegi răi. Vicleni. Deschis sertarul meseriei și pusă masca nr. 315. Cea a ipocriziei. Apoi nr. 64: Nepăsarea. Jonglat cu măștile meseriei după bunul plac. Conștientă. Ultimul tren. Singura șansă rămasă. Obosită. Slalom printre hiene. Recunoscut din măști. Unele level up. Aripi împietrite. Un bebe. Descătușată. Liberă. Fericită. Sens nou vieții. Mai puțină încleștare. Relaxare. Redescoperit matrice meserie. Mulțumesc asemenea. Seva și curajul? Din cuib.

» citeste biografia