Valid until…

Platforma de comentarii, bloguri si opinii REALITATEA.NET

SHOP

vezi toate articolele de Florentina Mușat

04 Apr 2016 la 18:00

63 comentarii 343 vizualizari.

Otilia către Felix: “Noi nu trăim decât cinci-șase ani… Pe urmă căpătăm cearcăne la ochi, zbârcituri în obraz…”
Niciuna dintre noi nu s-a gândit în timpul liceului, când am studiat romanul lui Călinescu, ce-a vrut autorul prin vocea eroinei să ne spună cu adevărat…
Și când realizăm că se întâmplă ceva dramatic cu fața și corpul nostru, suntem mult prea absorbite de probleme, copii și griji ca să ne mai pese. Și începe să devină târziu, iar îngrijorarea nu-și mai are rostul, ne gândim că este, în definitiv, legea firii, a vieții, este scurgerea ireversibilă a timpului. Începem atunci capitolul costisitor al fardurilor, al nuanțelor, al umbrelor și ne umplem gențile, sertarele și dulapul de la baie cu o puzderie de maglavaisuri care ne promit minuni din cele mai diverse. Minuni pe categorii. Bani aruncați pe iluzii.
Da, Otilia, în promiscuitatea ei a avut dreptate: dar ce târg aș face eu pentru fața de atunci și creierul de acum!!! Ce târg avantajos…
Ce n-am știut noi atunci? O, multe! Pe primul loc însă, putem spune că n-am știut să avem grijă de ochii noștri. Pierdeam nopți aiurea cu parteneri inutili cărora între timp le-am uitat numele, plângeam isteric când nu ne ieșeau lucrurile așa cu voiam, plângeam din orice, ne culcam cu rimelul pe ochi și fardul adunat în pliuri, ne machiam exagerat, stăteam la soare în dorul lelii și ne dădeam pe față cu creme bizare, ieftine, care cel mai probabil, nu erau potrivite niciunui tip de ten. Eram prea tinere ca să ne pese. Pentru multe dintre noi moștenirea genetică a însemnat o temelie extraordinară în conservarea prospețimii și tinereții tenului. Mai sunt norocoase fetele care n-au fumat și n-au exagerat cu nimic din cele descrise mai sus și care au ales mereu calea de mijloc a vieții, cea în care propriile lacrimi, suferințele interioare, stresul și anxietățile sunt fenomene din cărți și povești. Apoi există procentul, mic de altfel, care a știut să se îngrijească impecabil. Iar acum le vezi pe stradă conservate și gratulate de ani într-un mod exemplar. Eu nu mă încadrez în nicio categorie. N-am pierdut nopți aiurea dar plângeam la filme până mă ustura canalul lacrimal, n-am fumat și n-am băut cafea dar puteam să mănânc 10 amandine fără să pățesc nimic, nu m-am dat cu creme la sfatul dermatologului ci după ofertele din cataloagele care circulau prin toată țara. Iar treaba asta cu frumusețea se află în ochiul celui care privește, e răsuflată rău… Subiectivă, ok, dar răsuflată. Eu o să susțin întotdeauna că frumusețea se vede, se distinge și se remarcă uitându-ne fix în ochii celuilalt. Acolo se află supapa care face legătura cu interiorul. E o chestie de mecanică. De la suflet ajung impulsurile la inimă, apoi cu ajutorul curelei de transmisie se face legătura cu chiulasa, și prin pistoane se pătrunde în ochi. Vezi când sunt mijiți a ciudă, ură și invidie, când sunt emoționați și blegi, când vor să te fure și să te înece în apele din spatele irisului, când se uită în față dar privesc în interior, în trecut, în ei înșiși. Ochii îți spun vârsta și starea de spirit. Dacă ești fericit și împăcat cu tine se vede în ochi nu în bulendre sau în portofel. Și pentru toate cele care v-ați petrecut primii ani ai tinereții într-o nepăsare obraznică, din fericire acum există Bonilash, serul pe care generația mea nu l-a avut. Este o invenție modernă care-ți stimulează creșterea genelor. Și dacă ai obiceiul să te demachiezi temeinic, cu nerv și sârg în zona ochilor, să insiști și să freci cu perseverență, probabil că ai văzut deja fire căzute pe discheta de bumbac. Și dacă nu contracarezi la timp, o să ajungi să regreți mai târziu…

Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter

Post publicat in data 04 Apr 2016 la 18:00

in Arte & Popcult.
Pentru a urmari comentariile la acest post foloseste feed-ul RSS 2.0.
Poti lasa un comentariu, sau un trackback de pe propriul blog.

Vise cu toptanul. Așteptări cu nemiluita. Aripi, câte-un kilometru fiecare. Rănite la primul zbor mai abrupt. Micșorate 10 metri. Speranțe efervescente. Teatru. Actriță. Măști pe scenă. Măști pe stradă. Vise aruncate la tomberon. Tăiat din aripi încă cinci metri. Audiții. Castinguri. Iar speranțe. Dezamăgiri. Nu sunt înaltă. N-am cu ce umple decolteul. Strânse speranțele de pe jos, una câte una, puse în sertar. Aripi micșorate încă cinci metri. Zbor mai lin și mai precaut. Căutat jumătatea lipsă. Găsit. Făcut copil. Smulse pene din aripi, făcut cuib copil. Cald și pufos. Drum nou. Proaspăt. Neumblat. Pierdut meserie. Găsitorului recompensă. Liniște. Umplut pagini cu cuvinte. Publicate. Citite. Măgulită. Regenerare aripi 10 metri. Zbor plăcut în aer străin. Orbecăială printre fraze. Not my territory. Ambiția cât casa. Teatrul, închis în sertarul de deasupra speranțelor. Ferecate. O nouă provocare. Intrigant de plăcut. Cuvintele ies din ce în ce mai repede. Capătă sens. Iau formă. Plutesc. Prind viață. O nouă meserie. Aripile deschise maiestuos, în total 3 kilometri. Ce studii ai? Ah, nu esti jurnalist? Sorry. Zbor frânt. Jigniri. Insulte. Mai nou, actrițele scriu? Aripi de potârniche uitată în ploaie și frig. Vezi-ți de meseria ta și lasă scrisul. Pornit agale pe jos. Bătut la uși noi și moderne. Din tâmplărie pvc cu termopan. Așezat cuminte oriunde sunt pusă. Plimbat hârtii. Du-le sus. Nu, mai bine jos. Putregai în relațiile dintre oameni. Interviu Cărtărescu. Simplu și dureros de firesc. Redescoperit sertarul cu speranțe. Sub cel cu teatrul. Pornit la drum. Colegi răi. Vicleni. Deschis sertarul meseriei și pusă masca nr. 315. Cea a ipocriziei. Apoi nr. 64: Nepăsarea. Jonglat cu măștile meseriei după bunul plac. Conștientă. Ultimul tren. Singura șansă rămasă. Obosită. Slalom printre hiene. Recunoscut din măști. Unele level up. Aripi împietrite. Un bebe. Descătușată. Liberă. Fericită. Sens nou vieții. Mai puțină încleștare. Relaxare. Redescoperit matrice meserie. Mulțumesc asemenea. Seva și curajul? Din cuib.

» citeste biografia