Sunt o inadaptată. Solicit ajutor.

vezi toate articolele de Florentina Mușat

05 mar 2011 la 10:04

15 comentarii 1546 vizualizari.

Se spune că toleranța e o virtute. Și totuși cum să fii impasibil și să dai dovadă de moliciune sufletească la obrăznicia unei persoane care se folosește de orice mijloace pentru a te ataca?

Sunt nefericita posesoare a unui bagaj de prietenii, amiciții și rubedenii din cel mai pitoresc corolar posibil. Mi s-a întâmplat, nepermis de des, să fiu în postura trecătorului absent ridicat brutal de pe stradă, înmănușat, dezbrăcat până la chiloti, și aruncat în ring cu pugiliști experimentați care au probat pe atâția alții înainte uppercuturi devastatoare și fandări imparabile.

Loviturile celor care își trăiesc întreaga existență ca pe un mare ring de box sunt bine plasate și extrem de dureroase. Pentru că în timp, aceștia și-au perfecționat tehnici multiple de intimidare și amuțire a posibililor adversari. Ajutați de lumina orbitoare a spectacolului vieții, ți-au urmărit evoluția și-ți cunosc punctele slabe, mersul șontâc, șchiopătatul, căscatul, lenea. Îți cunosc slăbiciunile și limitele mai abitir decât ai stat tu vreodată să te autoanalizezi. Și dacă printr-un extraordinar exercițiu lingvistic, se întâmplă să ripostezi cu o lovitură demnă de knock-out, ei bine animalul din ring îți dă spumegând cu bâta peste glezne până cazi lat.

Avem o extraordinară vocație a răutății. Animalul din noi, trezit de lentoarea cu care am progresat intelectual în ultimii 20 de ani, își scoate colții, obligându-ne la derapaje morale dezastruoase. Mă surprinde negativ, mărturisesc cu sfială și jenă, lipsa mea reacție și curajul de a scuipa în palme și de a lua poziția de atac. Motivația care mă face să arăt tâmp este deficitară și nu servește unui scop real: ce rost are? pentru ce? de ce să mă agit? Mi-am propus să clasific combativitatea ca pe o uriașă pierdere de vreme și evident niciodată n-am ieșit câștigătoare din ring. Cu timpul, obsesia mea de a nu contabiliza aroganțele celor din jur a devenit un soi de lentoare a spiritului, de care, oricât mi-aș dori să mă dezic acum, resursele interioare îmi șoptesc că e prea târziu. Atunci când n-ai vocația vărsării de sânge, devii cea mai ușoară țintă. Iar pugilistul care te atacă va vedea invariabil în persoana ta, câmpul lui de antrenament. Prin tine se contemplează pe sine, își admiră curajul și vigoarea loviturilor. Uite deși le urăsc, îmi vine în mine o platitudine pe care simt nevoia s-o scriu: ne-am pierdut bunatatea inimii, nu mai suntem oameni cumsecade, am uitat ce-nseamnă bunăcuviința, Relațiile dintre noi sunt confuze și neașezate. Probabil că specia mea de veșnici și neobosiți încasatori este oarecum amenințată cu extincția, altfel cum să-mi explic elanul cunoștințelor mele de a se rățoi la telefon cerând o banală informație la gară, ori la vreun ghișeu RCS-RDS? Genul acesta de conversație mă tulbură peste măsură cu atât mai mult cu cât finalul discuțiilor se termină apocaliptic, cu stridențe, voci ridicate, ironii și înjurături printre dinții încleștați. Și apoi, după ce spiritele se încing iar coca dospește în propriul cuptor interior, vin eu și cu un aer de ființă neevoluată, și solicit după un arsenal de rugăminți, cea mai banală informație pe care din lene nu mi-am însușit-o de pe net. Și primesc fix ceea ce merit! O găleată de lături aruncată din toate părțile cu scopul precis de a dezarma viitoare alte cereri, curiozități sau doamne sfinte, orice insignifiant ajutor. În mediul profesional mulți dintre noi ne transformăm în adevărați mercenari. Afișăm zâmbete dezarmante, aruncăm ocheade sfioase, chicotim, ne prostim, aducem chiar sendvișuri de-acasă pentru adversari, timp în care ne ascuțim macetele și ochim locul unde-l vom înfige. Cu puțin înainte de lovitură spunem un banc, ne distrăm și continuăm să ne facem plăcuți. Vedeți? Asta înseamnă să fii adaptat…. Eu am și acum coșmaruri pentru cuvintele odioase pe care i le-am spus la 17 ani, unei prietene acum…. fix 17 ani.

Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter

 

Post publicat in data 05 mar 2011 la 10:04

in Life.

Pentru a urmari comentariile la acest post foloseste feed-ul RSS 2.0.

Poti lasa un comentariu, sau un trackback de pe propriul blog.

RSS Postari

Vise cu toptanul. Așteptări cu nemiluita. Aripi, câte-un kilometru fiecare. Rănite la primul zbor mai abrupt. Micșorate 10 metri. Speranțe efervescente. Teatru. Actriță. Măști pe scenă. Măști pe stradă. Vise aruncate la tomberon. Tăiat din aripi încă cinci metri. Audiții. Castinguri. Iar speranțe. Dezamăgiri. Nu sunt înaltă. N-am cu ce umple decolteul. Strânse speranțele de pe jos, una câte una, puse în sertar. Aripi micșorate încă cinci metri. Zbor mai lin și mai precaut. Căutat jumătatea lipsă. Găsit. Făcut copil. Smulse pene din aripi, făcut cuib copil. Cald și pufos. Drum nou. Proaspăt. Neumblat. Pierdut meserie. Găsitorului recompensă. Liniște. Umplut pagini cu cuvinte. Publicate. Citite. Măgulită. Regenerare aripi 10 metri. Zbor plăcut în aer străin. Orbecăială printre fraze. Not my territory. Ambiția cât casa. Teatrul, închis în sertarul de deasupra speranțelor. Ferecate. O nouă provocare. Intrigant de plăcut. Cuvintele ies din ce în ce mai repede. Capătă sens. Iau formă. Plutesc. Prind viață. O nouă meserie. Aripile deschise maiestuos, în total 3 kilometri. Ce studii ai? Ah, nu esti jurnalist? Sorry. Zbor frânt. Jigniri. Insulte. Mai nou, actrițele scriu? Aripi de potârniche uitată în ploaie și frig. Vezi-ți de meseria ta și lasă scrisul. Pornit agale pe jos. Bătut la uși noi și moderne. Din tâmplărie pvc cu termopan. Așezat cuminte oriunde sunt pusă. Plimbat hârtii. Du-le sus. Nu, mai bine jos.  Putregai în relațiile dintre oameni. Interviu Cărtărescu. Simplu și dureros de firesc. Redescoperit sertarul cu speranțe. Sub cel cu teatrul. Pornit la drum. Colegi răi. Vicleni. Deschis sertarul meseriei și pusă masca nr. 315. Cea a ipocriziei. Apoi  nr. 64: Nepăsarea. Jonglat cu măștile meseriei după bunul plac. Conștientă. Ultimul tren. Singura șansă rămasă. Obosită. Slalom printre hiene. Recunoscut din măști. Unele level up.  Aripi împietrite. Un bebe.  Descătușată. Liberă. Fericită. Sens nou vieții. Mai puțină încleștare. Relaxare. Redescoperit matrice meserie. Mulțumesc asemenea. Seva și curajul? Din cuib.

» citeste biografia

Cele mai comentate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Cele mai recente

Dora Constantinovici 25 ian la 13:06

Toată presa a preluat ieri postarea unui ziarist/blogger din Sfântul Gheorghe care scria cum că [ citeste mai departe ]

Dora Constantinovici 24 ian la 13:01

În introducerea cărții Plante exotice (Editura Tact, 2015) – pagina 7 apare o [ citeste mai departe ]

Dora Constantinovici 20 ian la 18:32

În ciuda faptului că am citit recenzii care desființau The Hatefull [ citeste mai departe ]

Cristina Corpaci 20 ian la 00:50

Vorbesc despre natura! Nu sunt o persoana care sa ma laud cu plantat copaci prea multi, dar natura [ citeste mai departe ]

Dora Constantinovici 13 ian la 14:33

Mereu mi-au plăcut poveștile cu perspectivă dublă, fie că este vorba de filme sau de cărți. [ citeste mai departe ]

Dora Constantinovici 12 ian la 20:41

Primul spectacol jenant de campanie electorală a avut loc ieri cu ocazia lansării candidaturii lui [ citeste mai departe ]

Florentina Mușat 12 ian la 07:15

Nu ți s-a întâmplat niciodată să-ți fixezi ochii pe un obiect rămas nefinisat, dar să-ți [ citeste mai departe ]

Cristina Corpaci 05 ian la 14:37

Ieri dupa amiaza, aflam ca Valentina Pelinel recunoaste, in sfarsit, oficial ca este insarcinata. [ citeste mai departe ]

Cristina Corpaci 02 ian la 16:20

Casatoria era candva o mare realizare, si acum mai este, dar statisticile arata ca interesul [ citeste mai departe ]

Florentina Mușat 24 dec 2015 la 12:33

De ceva ani nu mă mai uit la pozele tale de pe facebook. Te rog să nu te superi sau să crezi [ citeste mai departe ]

Florentina Mușat 19 dec 2015 la 11:30

De când mă știu, la fiecare job am fost așezată lângă fereastră. N-am avut nicio părere [ citeste mai departe ]

Dora Constantinovici 17 dec 2015 la 12:43

Anul trecut în perioada asta la noi la bloc se întâmplau niște lucrări. De reabilitare desigur. [ citeste mai departe ]

Dora Constantinovici 16 dec 2015 la 14:04

Știți best-seller-ul lui John Gray, apărut în urmă cu câțiva ani – Bărbații sunt de pe [ citeste mai departe ]

Florentina Mușat 16 dec 2015 la 13:50

Mă întreb câteodată cât mai avem până când vom comunica prin poze. Când mușchii limbii vor [ citeste mai departe ]

Dora Constantinovici 15 dec 2015 la 15:42

Modificarea legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic făcută în iunie și votată [ citeste mai departe ]

Dora Constantinovici 14 dec 2015 la 14:37

Era cea mai bună dintre vremuri, era cea mai rea dintre vremuri, era timpul raţiunii, era [ citeste mai departe ]

MirelaRetegan 14 dec 2015 la 14:02

“Mama trebuie să aibă în primul rând grijă de ea.” – e replica pe care Maya a spus-o de [ citeste mai departe ]

Cristina Corpaci 11 dec 2015 la 13:13

Kim Kardashian inainte de toate si-a dorit foarte tare sa fie cunoscuta si a reusit. Mai mult, e de [ citeste mai departe ]

Dora Constantinovici 07 dec 2015 la 12:00

I-am promis patronului magazinului Rembrandt că am să-l fac celebru. Mai ales pentru că proiectul [ citeste mai departe ]

Dora Constantinovici 29 nov 2015 la 10:53

În urmă cu o săptămână, președintele Mișcării Populare și fostul președinte al României, [ citeste mai departe ]

Dora Constantinovici 28 nov 2015 la 13:22

În București nu prea am prieteni cărora să le placă muzica folk. Sau dacă le place vreo piesă, [ citeste mai departe ]

Dora Constantinovici 26 nov 2015 la 19:24

All nationalist controversy is at the debating-society level. It is always entirely [ citeste mai departe ]

Dora Constantinovici 26 nov 2015 la 13:51

Violența împotriva femeilor este o problemă cât se poate de gravă în România. Nu-i de mirare [ citeste mai departe ]

Dora Constantinovici 17 nov 2015 la 14:15

Nu credeam că noul guvern va deveni un subiect de glumă atât de devreme. Nu chiar de la primele [ citeste mai departe ]

Dora Constantinovici 14 nov 2015 la 13:15

Am văzut destui copii cruzi cu părinții lor, fără să aibă (aparent) motive și neostentativ, [ citeste mai departe ]

Dora Constantinovici 11 nov 2015 la 13:30

Dacian Cioloș este cel care i-a furat inima președintelui Klaus Iohannis pentru funcția de [ citeste mai departe ]

Dora Constantinovici 06 nov 2015 la 14:04

Mi-am început ziua citind amenințări/împunsături/oameni revoltați la adresa lui Dan Mihalache. [ citeste mai departe ]

MirelaRetegan 05 nov 2015 la 16:31

Eu asta simt în jurul meu. Prietenii mei, oamenii pe care îi întâlnesc, cunoscuţi şi [ citeste mai departe ]

Dora Constantinovici 28 oct 2015 la 16:28

Azi, 28 octombrie, directorul general al Apa Nova Bucureşti, Lavinia Săniuţă, şi directorul [ citeste mai departe ]

Dora Constantinovici 23 oct 2015 la 13:14

Îl știți cu siguranță pe Darth Vader – cel mai rău tată din istoria cinematografică. Bine, [ citeste mai departe ]

Ce fac prietenii tăi pe Pandoras

Top Autori

© 2010 – 2013 pandoras.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *