Sunt o inadaptată. Solicit ajutor.

Platforma de comentarii, bloguri si opinii REALITATEA.NET

SHOP

vezi toate articolele de Florentina Mușat

05 mar 2011 la 10:04

Se spune că toleranța e o virtute. Și totuși cum să fii impasibil și să dai dovadă de moliciune sufletească la obrăznicia unei persoane care se folosește de orice mijloace pentru a te ataca?

Sunt nefericita posesoare a unui bagaj de prietenii, amiciții și rubedenii din cel mai pitoresc corolar posibil. Mi s-a întâmplat, nepermis de des, să fiu în postura trecătorului absent ridicat brutal de pe stradă, înmănușat, dezbrăcat până la chiloti, și aruncat în ring cu pugiliști experimentați care au probat pe atâția alții înainte uppercuturi devastatoare și fandări imparabile.

Loviturile celor care își trăiesc întreaga existență ca pe un mare ring de box sunt bine plasate și extrem de dureroase. Pentru că în timp, aceștia și-au perfecționat tehnici multiple de intimidare și amuțire a posibililor adversari. Ajutați de lumina orbitoare a spectacolului vieții, ți-au urmărit evoluția și-ți cunosc punctele slabe, mersul șontâc, șchiopătatul, căscatul, lenea. Îți cunosc slăbiciunile și limitele mai abitir decât ai stat tu vreodată să te autoanalizezi. Și dacă printr-un extraordinar exercițiu lingvistic, se întâmplă să ripostezi cu o lovitură demnă de knock-out, ei bine animalul din ring îți dă spumegând cu bâta peste glezne până cazi lat.

Avem o extraordinară vocație a răutății. Animalul din noi, trezit de lentoarea cu care am progresat intelectual în ultimii 20 de ani, își scoate colții, obligându-ne la derapaje morale dezastruoase. Mă surprinde negativ, mărturisesc cu sfială și jenă, lipsa mea reacție și curajul de a scuipa în palme și de a lua poziția de atac. Motivația care mă face să arăt tâmp este deficitară și nu servește unui scop real: ce rost are? pentru ce? de ce să mă agit? Mi-am propus să clasific combativitatea ca pe o uriașă pierdere de vreme și evident niciodată n-am ieșit câștigătoare din ring. Cu timpul, obsesia mea de a nu contabiliza aroganțele celor din jur a devenit un soi de lentoare a spiritului, de care, oricât mi-aș dori să mă dezic acum, resursele interioare îmi șoptesc că e prea târziu. Atunci când n-ai vocația vărsării de sânge, devii cea mai ușoară țintă. Iar pugilistul care te atacă va vedea invariabil în persoana ta, câmpul lui de antrenament. Prin tine se contemplează pe sine, își admiră curajul și vigoarea loviturilor. Uite deși le urăsc, îmi vine în mine o platitudine pe care simt nevoia s-o scriu: ne-am pierdut bunatatea inimii, nu mai suntem oameni cumsecade, am uitat ce-nseamnă bunăcuviința, Relațiile dintre noi sunt confuze și neașezate. Probabil că specia mea de veșnici și neobosiți încasatori este oarecum amenințată cu extincția, altfel cum să-mi explic elanul cunoștințelor mele de a se rățoi la telefon cerând o banală informație la gară, ori la vreun ghișeu RCS-RDS? Genul acesta de conversație mă tulbură peste măsură cu atât mai mult cu cât finalul discuțiilor se termină apocaliptic, cu stridențe, voci ridicate, ironii și înjurături printre dinții încleștați. Și apoi, după ce spiritele se încing iar coca dospește în propriul cuptor interior, vin eu și cu un aer de ființă neevoluată, și solicit după un arsenal de rugăminți, cea mai banală informație pe care din lene nu mi-am însușit-o de pe net. Și primesc fix ceea ce merit! O găleată de lături aruncată din toate părțile cu scopul precis de a dezarma viitoare alte cereri, curiozități sau doamne sfinte, orice insignifiant ajutor. În mediul profesional mulți dintre noi ne transformăm în adevărați mercenari. Afișăm zâmbete dezarmante, aruncăm ocheade sfioase, chicotim, ne prostim, aducem chiar sendvișuri de-acasă pentru adversari, timp în care ne ascuțim macetele și ochim locul unde-l vom înfige. Cu puțin înainte de lovitură spunem un banc, ne distrăm și continuăm să ne facem plăcuți. Vedeți? Asta înseamnă să fii adaptat…. Eu am și acum coșmaruri pentru cuvintele odioase pe care i le-am spus la 17 ani, unei prietene acum…. fix 17 ani.

Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter

Post publicat in data 05 mar 2011 la 10:04

in Life.

Pentru a urmari comentariile la acest post foloseste feed-ul RSS 2.0.

Poti lasa un comentariu, sau un trackback de pe propriul blog.

Vise cu toptanul. Așteptări cu nemiluita. Aripi, câte-un kilometru fiecare. Rănite la primul zbor mai abrupt. Micșorate 10 metri. Speranțe efervescente. Teatru. Actriță. Măști pe scenă. Măști pe stradă. Vise aruncate la tomberon. Tăiat din aripi încă cinci metri. Audiții. Castinguri. Iar speranțe. Dezamăgiri. Nu sunt înaltă. N-am cu ce umple decolteul. Strânse speranțele de pe jos, una câte una, puse în sertar. Aripi micșorate încă cinci metri. Zbor mai lin și mai precaut. Căutat jumătatea lipsă. Găsit. Făcut copil. Smulse pene din aripi, făcut cuib copil. Cald și pufos. Drum nou. Proaspăt. Neumblat. Pierdut meserie. Găsitorului recompensă. Liniște. Umplut pagini cu cuvinte. Publicate. Citite. Măgulită. Regenerare aripi 10 metri. Zbor plăcut în aer străin. Orbecăială printre fraze. Not my territory. Ambiția cât casa. Teatrul, închis în sertarul de deasupra speranțelor. Ferecate. O nouă provocare. Intrigant de plăcut. Cuvintele ies din ce în ce mai repede. Capătă sens. Iau formă. Plutesc. Prind viață. O nouă meserie. Aripile deschise maiestuos, în total 3 kilometri. Ce studii ai? Ah, nu esti jurnalist? Sorry. Zbor frânt. Jigniri. Insulte. Mai nou, actrițele scriu? Aripi de potârniche uitată în ploaie și frig. Vezi-ți de meseria ta și lasă scrisul. Pornit agale pe jos. Bătut la uși noi și moderne. Din tâmplărie pvc cu termopan. Așezat cuminte oriunde sunt pusă. Plimbat hârtii. Du-le sus. Nu, mai bine jos. Putregai în relațiile dintre oameni. Interviu Cărtărescu. Simplu și dureros de firesc. Redescoperit sertarul cu speranțe. Sub cel cu teatrul. Pornit la drum. Colegi răi. Vicleni. Deschis sertarul meseriei și pusă masca nr. 315. Cea a ipocriziei. Apoi nr. 64: Nepăsarea. Jonglat cu măștile meseriei după bunul plac. Conștientă. Ultimul tren. Singura șansă rămasă. Obosită. Slalom printre hiene. Recunoscut din măști. Unele level up. Aripi împietrite. Un bebe. Descătușată. Liberă. Fericită. Sens nou vieții. Mai puțină încleștare. Relaxare. Redescoperit matrice meserie. Mulțumesc asemenea. Seva și curajul? Din cuib.

» citeste biografia